Primăria Timişoara

Promisiuni, promisiuni. Robu relansează ideea unei parcări sub Parcul Civic

Noi promisiuni… vechi de parcări în centrul Timișoarei. Primarul Nicolae Robu anunță că a cerut specialiștilor de la Direcția Edilitară să vadă în ce condiții se poate face parcare sub Parcul Civic și Parcul Brătianu. În aprilie, edilul spunea că o astfel de soluție ar putea fi luată în discuție abia după 2021.

Nu avem parcări publice în centrul Timișoarei, dar începe să fie din nou plin podul de promisiuni. După ce, la finele săptămânii trecute, SDM n-a mai primit în concesiune terenul de la Hotel Central, unde ar urma să fie construită o parcare subterană, primarul Nicolae Robu spune că nu s-a renunțat la idee, dar trebuie plecat de la alte premise.

„Trebuie să facem o parcare, însă într-o abordare corectă (…) Trebuie să se valorifice această posibilitate, dacă este reală, de a face o parcare subterană la Hotel Central, cu posibilități de extindere a ei dincolo de platoul reprezentând parcare la sol în momentul de față și în subteran raportat la spațiul verde din zonă. Studiul de fezabilitate va arăta dacă se poate asta și cu ce costuri se poate. În principiu, orice se poate pe lumea asta, dar trebuie să ai în vedere beneficiile și costurile”, a declarat, marți, edilul. În proiectul retras din plen, SDM ar fi primit terenul în concesiune și urma să-și caute un partener privat.

Noi avem de gând să facem așa ceva odată cu Inelul I de trafic, când prin Piața Victoriei se mergea subteran și apoi în zona MIU mașinile puteau să intre în parcajele subterane gândite cam în ideea a ceea ce v-am prezentat mai devreme (…) Vrem să rupem din conceptul mai amplu partea aceasta de parcaje de sub Parcul Civic (…) Nu am renunțat la ideea de Inel I pe acest circuit care este cel mai scurt cu putință și care este cel mai util, însă nu ne putem aventura să facem lucrări în subteran în fața Operei cu așa de puțin timp înainte de 2021.
Primarul Nicolae Robu, despre parcarea sub Parcul Civic

Robu readuce însă în discuție acum o mai veche promisiune, una de mari dimensiuni și, în consecință, probabil extrem de costisitoare. „Am dat în studiu Direcției Edilitare și ideea de a face o parcare subterană, o idee mai veche pe care am și avut-o prinsă în proiectul Inelul I, de a face o parcare subterană sub Parcul Civic și, dacă se poate, și sub Parcul Brătianu, inclusiv peste drum, sub Parcul CD Loga, așa cum îi spunem acelei porțiuni din Parcul Civic care este dincolo de Michelangelo. Se studiază deocamdată de către specialiști, dar probabil că e o idee fezabilă”, spune primarul.

La finele lui aprilie 2018, Nicolae Robu le risipea speranțele celor care visau un parcaj mare sub centrul istoric. „Eventual vom putea avea în zona Parcului Civic și a Parcului Brătianu, în stânga și în dreapta Bd. Brătianu. Subteran se poate intra și sub Parcul Civic, dar nu acum. Asta era prevăzută ca idee în proiectul Inelului I”, a mai spus acesta. La rândul lui, Parcul Civic ar fi trebuit să intre deja de ceva vreme în șantier. În septembrie 2016, consilierii locali au aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenție în acest parc. Conform fișei tehnice atașate proiectului, valoarea investiției este de 8,1 milioane de lei, cu tot cu TVA, adică 1,8 milioane de euro. Durata de realizare era estimată la șase luni, iar sursa de finanțare este bugetul local. Licitația pentru executant nu a fost însă lansată nici până acum.

Un alt plan cu orizont nedefinit de punere în aplicare este cel al unei parcări subterane construite sub platoul de la intrarea în Parcul Botanic. Acesta este parte a unui proiect mai mare de extindere a Clinicilor Noi. Până atunci însă, șoferilor care au treabă în centrul Timișoarei nu le rămâne decât să se înarmeze cu răbdare: găsirea unui loc de parcare poate dura și câteva zeci de minute.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Puterea apei în Banatul Montan

În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și…

5 minute ago

Ultimele condamnări sonore în Timiș au fost pentru finanțarea clubului Poli Timișoara. Iosif Armaș e bine-mersi

Nu cunosc mulți condamnați penal, dar câțiva au ajuns să tragă ponoase ajutând-o pe Poli.…

3 ore ago

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

19 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

21 de ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

23 de ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

24 de ore ago