Administratie

Alianța Vestului se poate extinde spre Sibiu și Reșița

La puțin timp de la la lansarea oficailă a Alianței Vestului, alcătuită din municipiile Cluj-Napoca, Oradea, Arad și Timișoara, încă doi primari și-au anunțat intenția de-a se alătura acestui demers. Este vorba de Ioan Popa din Reșița și Astrid Fodor din Sibiu.

Dincolo de imensul impact mediatic avut în ultimele zile, alianța semnată de primarii Emil Boc, Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă și Nicolae Robu câștigă pe zi ce trece noi aderenți. Chiar fondatorii AVE au declarat că alianța este deschisă și altor orașe din țară. Printre cei care își doresc să intre în Alianță se numără și Sibiul, fosta Capitală Culturală Europeană.

„Poate fi oportun, dacă Alianța extinde aria obiectivelor și pentru regiunea noastră. Finalizarea autostrăzii A1, parte din Coridorul IV paneuropean, pe tot tronsonul care străbate România, ar fi un astfel de obiectiv”, a răpuns primarul Sibiului, Astrid Fodor, la când a fost întrebată dacă este interesată să intre în alianță.

Totuși, urmașa președintelui Klaus Iohannis în fruntea Sibiului a declarat că nu a fost invitată la discuții. „Sibiul, care face parte din regiunea de dezvoltare Centru, nu a fost invitat și nu s-au purtat discuții în acest sens. Este o inițiativă interesantă a patru primari care conduc municipii reședință de județ situate în regiunile de dezvoltare vest și nord-vest ale țării. Sunt convinsă însă că este o inițiativă constructivă, în sensul demarării unor proiecte comune pentru care inițiatorii doresc atragerea de fonduri europene, mai ales a fondurilor transfrontaliere”, a declarat Fodor în presa locală, citată de Digi 24.

Primul însă care a anunțat că vrea să se alăture AVE a fost primarul PNL al Reșiței, Ioan Popa. El a afirmat că intenționează să facă demersurile necesare pentru ca orașul pe care îl conduce să se alăture Alianței Vestului.

„Reşiţa e gata să se alăture oricărei alianţe create de municipii din zona Transilvania, din zona Banat, creată de municipii de genul celor patru pentru că aceste administraţii au demonstrat că fac performanţă. Eu, cel puţin, sun de foarte multe ori la Oradea şi la Arad şi primesc răspunsuri concrete şi corecte. Când s-au întâlnit prima dată cei patru primari, în urmă cu aproape două luni, când s-a devoalat intenţia, la Conferinţa Urban Talk, am spus de atunci că vreau să ne alăturăm”, a declarat Popa, citat tot de Digi 24.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

6 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

6 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

8 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

10 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

10 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

10 ore ago