Primăria Timişoara

Fiindcă nu-l doare pixul, primarul Robu promite trei parcări supraetajate între blocuri

Anul viitor vom avea finalizate cel puțin trei parcări pe două niveluri așezate între blocuri. Două vor fi în Girocului, iar alta pe strada Liniștei. Este noua promisiune a primarului Nicolae Robu, în ajun de Sărbători.

Cu un picior în avion pentru a pleca la Miami, primarul Nicolae Robu a mai făcut o promisiune frumoasă timișorenilor. De această dată e vorba de trei parcări supraetajate, care vor fi amplasate între blocuri. Pe Facebook, Robu a prezentat și macheta unei dintre parcări.

„Aseară am primit de la proiectant soluția arhitecturală propusă pt prima parcare dublu nivel între blocuri, pe care o vom realiza, imediat după trecerea iernii, în Cartierul Calea Martirilor. Așa cum se poate observa, primul nivel va fi ușor subteran (aprox. demisol), ceea ce aduce o serie de avantaje, atât în privința acceselor, cât și din punct de vedere vizual, esthetic. P.S. Menționez că în 2019 vom realiza cel puțin 3 astfel de parcări: două în zona Calea Martirilor, una în zona str. Liniștei”, a scris Robu pe Facebook.

De menționat că nu este prima dată când primarul face astfel de promisiuni, niciuna concretrizată până acum.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

14 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

16 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

17 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

17 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

17 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

18 ore ago