Opinii

„Timișoara nu-i buricul pământului”; de la Horia Cristian, la Călin Dobra

„Guvernul are dreptate (…) Timișoara nu este buricul pământului”, proclama în februarie 2014 la acea vreme deputatul PNL Horia Cristian. El se referea la faptul că Executivul nu finanța construirea unui spital regional în Timișoara. În schimb, pe lista Guvernului Ponta erau Iași, Cluj și Craiova. Plusând, deputatul a explicat și de ce Timișoara nu are nevoie de spital, iar celelalte trei orașe sunt îndreptățite să aibă. Respectiv, Spitalul Județean funcționează exact ca un spital regional, așa că nu mai era nevoie de un altul, explica PNL-istul.

Problema este că deputatul PNL vorbea de acest lucru abia când Guvernul USL a dat cu flit Timișoarei în această chestiune. Cum a dat, de altfel, în multe altele. Fiindcă nu cred că a existat partid sau politician din Timiș care în campanie electorală să nu pună Spitalul Regional în primele trei promisiuni. Dacă nu chiar prima. A făcut-o și PDL și PNL și PSD și ALDE și… Că e ușor să promiți, mult mai greu e să faci ceva. Ca amănunt, Cristian făcea acest exercițiu de slugărnicie în fața Guvernului Ponta cu puțin timp înainte ca PNL să iasă din acea alianță sulfuroasă numită USL. (în paranteză fie spus, până când PNL-ul nu scapă de năravurile USL-iste, nu o să fie cu adevărat un partid liberal)

Ei bine, la aparoape cinci ani de la momentul în care Horia Cristian făcea acea declarație, președintele CJ Timiș, Călin Dobra, o ia pe urmele liberalului. Zilele trecute, ratând șansa de-a tăcea, el a explicat, precum Cristian pe vremuri, că Timișoara are deja spital regional, făcând trimitere la același Spital Județean. „Trebuie să vă spun, și-mi asum ceea ce vă spun acum, consider că nu e foarte necesar un spital regional în județul Timiș”, a glăsuit Dobra la o televiziune din Lugojul natal.

Evident, în campania electorală același Dobra și al lui PSD nu spuneau că Timișoara are spital regional. Ba chiar îl înjurau pe Dacian Cioloș că n-a făcut acest spital în anul său de guvernare, pe care ei – nu-i așa? – îl vor face imediat. La pachet cu stadion, sală de sport, centru intermodal, autostradă, centură, descărcări de autostradă, bla-bla-bla. Iată că după doi ani, nu doar că nu avem nimic din toate acestea, dar s-a ajuns să se spună că nici nu-i nevoie de ele. Că mai degrabă ar trebui făcute la Alexandria, apoi la Videle și, dacă mai rămân bani, la Craiova, Caracal sau Giurgiu. Că doar „Timișoara nu-i buricul pământului” să aibă un stadion decent, un spital modern etc.

Pe de altă parte, nu poți să nu constanți ipocrizia celor din PNL Timiș. Au preluat declarația lui Dobra și au făcut din ea un „viral” pe Facebook. Nicolae Robu s-a declarat „uluit” de acest lucru. Dar aceeași liberali n-au zis nici pâs când colegul lor de partid spunea același lucru, ba pe un ton mult mai indecent proclamând faptul că „Timișoara nu-i buricul pământului”. Cum ar veni, dacă un coleg de-al lor de partid spunea că nu-i nevoie de spital regional, fiindcă avem unul deja, era un lucru cât se poate de corect. Când o spune însă unul din PSD e ceva “uimitor”. Ceea ce, hai să recunoaștem, e o culme a ipocriziei.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Anunţ SDM

MUNICIPIUL TIMIȘOARA, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru…

4 ore ago

Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar

Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este…

5 ore ago

Piața imobiliară din Timișoara rămâne cea mai accesibilă dintre marile orașe din România

Timișoara și Iașiul rămân cele mai accesibile piețe imobiliare din România, din marile orașe. În…

6 ore ago

Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name

Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a…

6 ore ago

La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei

Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții…

6 ore ago

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile... În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat…

8 ore ago