Accidente

Bărbat decedat după ce a făcut infarct în timp ce conducea un autoturism / FOTO

Sfârșit neașteptat pentru un bărbat în vârstă de 62 de ani, din localitatea hunedoreană Balșa. Acesta se afla la volanul autoturismului său, atunci când a făcut un infarct. Incidentul s-a produs pe DJ 705, chiar în localitatea unde este domiciliat, potrivit site-ului servuspress.ro.

A fost nevoie de intervenția pompierilor din partea Detașamentului Orăștie, întrucât autoturismul a ajuns în șanț. În mașină se aflau două persoane, care au rămas blocate. În ciuda eforturilor de a-l resuscita, medicii au fost nevoiți să-l declare decedat.

„Din primele date se pare că persoana decedată a suferit un infarct la volan și a pierdut controlul volanului. Pacientul nu prezenta leziuni evidente care să îi cauzeze decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt sal Serviciului de Ambulanță Județean, medicul Călin Dumitrescu, potrivit sursei amintite anterior.

[ngg src=”galleries” ids=”4263″ display=”basic_thumbnail”] 

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

11 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

13 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

13 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

13 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

14 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

15 ore ago