Social

Boboteaza, ziua în care se împarte agheasma

În suita celor 12 sărbători importante creștine este și Boboteaza (Botezul Domnului), ținută în fiecare an, în ziua a șasea a lunii ianuarie. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numește Epifanie.

Celebrată de la bun început pe 6 ianuarie, Boboteaza este cunoscută și sub numele de Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Întrupat. Boboteaza este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer Îl declară ca fiind Fiul său. În ziua de Bobotează, după liturghie, preotul și enoriașii fac o procesiune spre un lac, râu sau vreun izvor, pentru slujba Sfințirii Apelor. Când Troparul Bobotezei începe, vânătorii și pădurarii satului împușcă peste ape ca să alunge duhurile necurate. Astăzi, acest obicei a păstrat doar semnificația festivă a unui foc de artificii. Dacă este frig, se pregătește o cruce de gheață, pentru a marca locul slujbei, și, la sfârșit, preotul aruncă în apă o cruce de lemn, iar feciorii satului se aruncă să o scoată, chiar dacă este ger. Cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul. Se crede că în ziua aceasta toate apele pământului sunt sfințite.

Apa sfințită la Bobotează are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. În satele din nordul țării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva și duceau alimente și băutură. Apoi cântau și jucau toată noaptea. Dimineață ieșeau pe stradă și luau pe sus bărbații care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forța la râu amenințându-i cu aruncatul în apă. În noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și o bucățică de busuioc; busuioc se pune și sub pernă. Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an. În tradiția populară românească, Boboteaza este o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele răului.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Echipele mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

6 minute ago

Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor

Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…

14 minute ago

Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…

17 minute ago

Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…

O oră ago

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

2 ore ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

3 ore ago