Accidente

Accident groaznic în vestul țării, în care au fost implicate două mașini și un camion. Un bărbat a murit / FOTO

Accident grav de circulație în vestul țării, pe drumul care face legătură între Arad și Oradea. Incidentul s-a petrecut în apropierea localității arădene Nădab. Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite și preluate de ambulanțe pentru a fi transportate la spital.

Trei autoturisme și un camion au fost implicate în accidentul rutier. La fața locului au intervenit echipaje ale poliției, respectiv pompieri din partea Gărzii de intervenție nr. 2 Chișineu Criș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, un echipaj cu autospecială de stingere cu modul de descarcerare. În sprijin a fost deplasat echipaj SMURD TIM al Detașamentului de Pompieri Arad, dar și o ambulanță SAJ.

Bărbatul fără suflare a fost găsit încarcerat între fiarele unei mașini implicate în accident. Celelalte două victime au fost preluate de un echipaj SMURD, respectiv un SAJ, și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Arad.

[ngg src=”galleries” ids=”4303″ display=”basic_thumbnail”]

Share
Published by
Dan Oancia

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

4 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

4 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

6 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

7 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

8 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

8 ore ago