Cultura

Zeci de proiecte ale studenților de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT, într-o expoziție aflată la prima ediție

Vernisajul expoziției „Atelierele FAUT” se va afla astăzi la prima ediție. Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara organizează astăzi, 27 februarie, de la ora 13.00, în holul central al Bibliotecii UPT, prima ediție a expoziției „Atelierele FAUT”.

Vor fi expuze 40 de proiecte, constând într-o colecție de desene și machete care, în urma evaluărilor și a progresului constatat în primul semestru al actualului an universitar, s-a considerat că răspund cel mai bine temei de proiectare. Expoziția reuneşte o selecţie a celor mai bune proiecte studenţeşti realizate în timpul semestrului I, la specializările Arhitectură (anii I – V) şi Mobilier şi amenajări de interior (anii I – III).

Expoziția va fi amenajată atât în holul central al Bibliotecii UPT, cât și la nivelurile superioare, și va putea fi vizitată până în data de 13 martie 2019.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

35 de minute ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

4 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

5 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

5 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

5 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

6 ore ago