Sport

Flavis Biea organizează şi luptă în Noaptea Spartanilor

Gală profesionistă de box, la Timişoara. Campionul bănăţean Flavius Biea va organiza trei evenimente majore în următorii trei ani, acasă în Timişoara, iar primul va avea loc pe 15 iunie. Gala din vară va fi deosebită cu atât mai mult cu cât luptători cunoscuţi din lumea kick-boxingului au fost atraşi spre magia careului magic.

Timişoreanul Daniel Corbeanu şi arădeanul Eduard Gafencu au confirmat deja prezenţa la „Noaptea Spartanilor 2”, la fel şi ploieşteanul Amansio Paraschiv. Bineînţeles, ei vor lupta pe reguli de box.

Biea, care va intra şi el în ring, a crescut în categorie, astfel că va pierde centura IBA Intercontinentală pe care o deţine în prezent. O vrea însă pe cea de la divizia de greutate imediat superioară (69,8 kilograme) şi speră să-l convingă pe Johan Gonzalez să şi-o pună în joc la Timişoara

Vreau să aduc în România un nou concept despre boxul profesionist. Voi organiza trei gale în ţara noastră, iar prima dintre ele va fi la Timişoara în data de 15 iunie. Evenimentul se va numi <<Noaptea Spartanilor 2>>, pentru că vom avea în ring doar spartani. De aceea am insistat să-i am în gală pe colegii şi prietenii mei Eduard Gafencu şi Daniel Corbeanu. Ei fac performanţă în kick-boxing şi au acceptat să lupte pe reguli de box. Va fi debutul lui Corbeanu în ringul profesioniştilor, el a făcut istorie în China. În proporţie de 90 la sută va fi prezent şi Bogdan Dinu. El va boxa în Statele Unite ale Americii pe 23 martie împotriva unui fost campion mondial, dar a anunţat că va fi prezent şi la Timişoara. Sunt mândru că am reuşit să-l aduc în oraşul nostru, el este un nume mare în boxul profesionist. Vor mai fi Amansio Paraschiv, un kickboxer care are deja un meci în boxul profesionist, câştigat. Vrea să facă şi el un parteneriat cu mine, să fie distribuit în toate cele trei gale pe care le voi organiza. Trebuie să schimbăm ceva în boxul profesionist din România. Mai suntem în discuţii cu Florin Cardoş, un fost campion european, cu Benny Adegbuyi, cu menţiunea că el nu îşi cunoaşte programul exact din Glory şi mi-a spus să nu mă bazez 100 la sută că va fi prezent. Dacă îi va permite programul cu siguranţă îşi va face prezenţa în ringul profesionist de la Timişoara. Mai purtăm discuţii cu Alexandru Jur, Viorel Simion, Cezar Juratoni şi Daniel Buciuc. Nu mai sunt promovat de King Promotion, nu mai am contract cu ei, am deschis clubul Biea Promotion pentru a face performanţă alături de alţi români. Se poate face treabă şi aici, se pot face lucruri frumoase şi acasă dacă avem oameni de calitate lângă noi. Încă nu am stabilit pe ce post va fi difuzată gala, suntem în discuţii cu TVR, Digi Sport şi Pro TV”, a spus Biea despre noul concept.

Biea va fi sprijinit în organizarea galei şi de Asociaţia Judeţeană de Box. Preşedintele acesteia, Mihai Ion, a declarat: Îl asigur pe Flavius că are tot girul meu şi al colegilor mei de la Asociaţia Judeţeană de Box Timiş în buna desfăşurare a acestei competiţii. Îl vom ajuta cu tot ce ţine de noi pentru ca el să se pregătească pentru meci, nu să umble să organizeze gala de la Timişoara. Sunt sigur că va fi un eveniment de succes pe care îl aşteptăm cu nerăbdare”.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

60 de minute ago

Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei

La Moşniţa Nouă urmează să se ridice un parc fotovoltaic, fiind semnat ordinul de începere…

2 ore ago

Deplasare grea în Maramureș pentru un clasic al handbalului românesc

Două echipe de tradiție din handbalul românesc se întâlnesc duminică, 1 martie, în Baia Mare.…

2 ore ago

UMF va organiza un eveniment foarte important în această primăvară

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” anunță că va organiza cel de-al 13-lea Congres…

2 ore ago

Talent precoce! Ana Julie, la doar 11 ani demonstrează că totul este posibil: pianistă și balerină de succes/VIDEO

  Imaginați-vă că aveți 3 ani și, în loc să învățați să vă legați șireturile,…

3 ore ago

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

5 ore ago