Politica

Lansare fastuoasă a candidaților PNL pentru europarlamentare, la Timișoara / FOTO

Partidul Naţional Liberal a organizat, sâmbătă, la Timişoara, prima lansare regională a candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. Cu baie de mulţime, strângeri de mână, poze cu copii mici şi câteva mii de liberali aduşi din judeţele vestului României să aplaude şi să se bucure de echipa care îl are în frunte pe Rareş Bogdan, PNL a ales oraşul de pe Bega pentru prima astfel de lansare şi prezentare a candidaţilor pentru parlamentul de la Bruxelles, din afara Bucureştiului.

Prin intermediul tehnicii moderne, cu ajutorul a trei ecrane instalate la sala „Constantin Jude”, alături de liderii prezenţi la faţa locului, celor din sală le-au vorbit inclusiv preşedintele Klaus Iohannis sau Manfred Weber, liderul Partidului Popular European, din care face parte şi PNL la nivel european.

Sub forma unui show elaborat, asemeni marilor campanii electorale din democraţii mai dezvoltate, evenimentul a ţinut liberalii din vestul ţării în priză timp de două ore. Ca o victorie a partidului împotriva duşmanului PSD, MC-ul ceremoniei, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a anunţat că pentru aceste alegeri europarlamentare au fost depuse nu mai puţin de 1,4 milioane de semnături, mai mult decât principalul adversar politic.

„Este o bucurie să fim împreună la acest eveniment cu o semnificaţie puternică în activitatea PNL, menită să ne ducă la o mare victorie. Noi suntem aici să dăm ţării un semnal: Regiunea Vest va avea derept câştigător al alegerilor europarlamentare PNL”, a fost discursul primarului Nicolae Robu, care a insistat că România nu e croită după chipul PSD. El a vorbit nu mai puţin de nouă minute celor prezenţi. Unul dintre cele mai energice discursuri i-a aparţinut actualului ales în parlamentul de la Bruxelles, Siegfried Mureșan, care a insistat că „Partidul Naţional liberal este singurul care poate învinge PSD”, pe lângă numeroase alte sloganuri strigate cu voce ridicată la microfon, dar şi de afirmaţii de genul „imaginaţi-o pe Viorica Dăncilă când o sună pe Merkel şi îî spune: alo, sunt Viorica”, stârnind zâmbete în audienţă.

Fost preşedinte al partidului, Vasile Blaga, nu a fost cuminte şi a insistat ca animozităţile existente în cadrul PNL între diferiţi membri trebuie să dispară. „Dacă vorbim de Timiş, avem 38 de primari, nu doar în Timişoara, avem în toate oraşele. E nevoie de foarte multă muncă. Am mare rugăminte, la cei patru şefi de organizaţii (n.r. Hunedoara, Caraş, Arad şi Timiş), mai lăsaţi de la voi, dragii mei şi aduceţi în bătălie toţi primarii”, a declarat Blaga, ştiut fiind că numeroşi primari din Timiş au boicotat lansarea de sâmbătă, din cauza conflictului cu liderul local Nicolae Robu.

Liderul listei pentru alegerile europarlamentare, omul de televiziune Rareş Bogdan, şi-a început discursul simplu: „Bună ziua dragi colegi, după ce am spus doar Bună seara timp de şapte ani”. El a continuat spunând că „dumneavoastră veţi guverna România, dumneavoastră veţi câştiga alegerile. Am venit pentru ca împreunpă cu dumneavoastră să îngenunchem Partidul Social Democrat, să-i spunem lui Liviu Dragnea, lui Codrin Ştefănescu, Lui Mitralieră, lui Nicolicea şi Vioricăi că timpul lor a expirat”. Momentul său electoral maxim a fost atunci când a luat de la un PNL-ist aflat chiar la marginea podiumului un steag tricolor cu stema decupată, pe care l-a fluturat în aplauzele spectatorilor extaziaţi. Cum era normal, el nu a scăpat momentul să-şi exercite şi discursul naţionalist: „PSD şi ALDE, împreună cu cei care nu recunosc articolul 1 al Constituţiei, articol sfânt, UDM, cele trei forţe politice sfidează şi îşi bat joc de ţară, guvernarea lor trebuie să înceteze imediat, să nu-şi mai bată joc de oameni”.

Ludovic Orban, preşedintele PNL a fost cel care a închis, cu discursul său, evenimentul politic de două ore de la Sala „Constantin Jude”. „Mă bucur enorm să începem campania electorală la Timişoara, oraşul care a permis fiecăruri român să trăiască liber, să ducă o viaţă normală în democraţia europeană. Democraţia înseamnă normalitate. Uniunea Europeană şi tot ce n-ea adus integrarea este ceva natural, firesc şi ce există în fiecare dintre noi. Din păcate, în România, în 2016, în decembrie, a reajuns la putere o grupare care este bântuită de fantoma comunismului și care, chiar dacă pare să acționeze în cadru democratic, de fapt urmărește în mod sistematic să încalce drepturile și libertățile fiecărui român, să ducă România în altă parte decât în Europa. Să creeze sistematic un mecanism de subordonare politică a fiecărei instituții a statului, să atentenze la şansa la prosperitate a fiecărui român. Această clică, această camarilă, pune în pericol toate valorile noastre, inclusiv apartenenţa la Uniunea Europeană”, a anunţat Orban.

Mitingul electoral în premieră de la Timişoara s-a încheiat cu confetti şi speranţe pentru mari victorii la alegerile lunii mai.

 

[ngg src=”galleries” ids=”4375″ display=”basic_thumbnail”]

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

16 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

16 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

17 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

17 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

18 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

18 ore ago