Au fost alocați de Guvern 200 milioane lei pentru amenajarea cursului Bârzavei. Președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra crede că oamenii care trăiesc în apropierea râului Bârzava vor scăpa de teama că gospodăriile lor le vor mai fi distruse de ape prin realizarea acestui proiect.
Guvernul României a alocat peste 200 de milioane de lei pentru amenajarea cursului râului Bârzava, pe sectorul Bocșa-Gătaia-Denta. Prin acest proiect se va reabilita și va crește capacitatea polderului Gherteniș, dar va fi asigurată și linia de apărare Bârzava și afluenți, pe sectorul Bocșa – Gătaia – Denta, pe o lungime de 61,39 kilometri.
„Cred că este unul dintre cele mai importante proiecte care se vor realiza în Județul Timiș având în vedere că de ani de zile ne confruntăm cu această problemă, iar comunități întregi au de suferit de pe urma inundațiilor. Am convingerea că după implementarea investiției oamenii care trăiesc în apropierea râului Bârzava vor scăpa de teama că gospodăriile lor și munca de o viață le vor mai fi distruse de ape și se va reduce considerabil riscul la inundații”, transmite Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Proiectul vizează trei zone cu risc potențial de inundații și acoperă aria orașulului Gătaia, comunele Denta, Birda, dar și orașul Bocșa, comune e Ramna, Berzovia, Doclin, Măureni. Valoarea totală a investiției este 202 milioane de lei, iar durata totală de realizare este de 36 luni.
Finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apelor și Pădurilor, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române”.
Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…
Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…
O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…
Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…