Adrian Bedea, eurogol cu Dacia Unirea Brăila
Un jucător de la ASU Politehnica a reuşit un gol de pus în ramă în meciul cu Dacia Unirea Brăila. Este vorba despre a treia reușită a partidei, realizată după o recuperare la 75 de metri de porta vizitatorilor si o cursă solitară până în marginea careului advers, de unde a punctat cu un şut plasat.
Adrian Bedea, eurogol cu Dacia Unirea Brăila
Vorbim de Adrian Bedea, un jucător talent, aflat la al doilea meci la rând cu gol marcat, după reuşita de la Constanţa, care a adus un punct echipei. Reamintim, Politehnica a învins Brăila cu 4-0!
În altă ordine de idei, sâmbătă, 20 aprilie, Ripensia UVT primeşte vizita concitadinei ASU Politehnica, în cadrul etapei a 31-a din Liga a II-a. Meciul se va desfășura pe stadionul „Dan Păltinișanu” şi va începe la ora 16.00. Biletele pentru partida Ripensia UVT – ASU Politehnica vor putea fi achiziţionate de la stadionul „Dan Păltinişanu”, din zona tribunei I, în ziua meciului, începând cu ora 15.00.
Un bilet va costa 10 lei, accesul fiind permis la tribunele 0 şi I, în timp ce la lojă preţul unui bilet va fi de 30 lei. Vor beneficia de intrare liberă copiii, elevii, studenții, părinții care însoţesc un copil cu vârsta de până la 14 ani, femeile şi pensionarii.
La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…
Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…