Administratie

În mai puţin de o lună se finalizează noul drum de legătură dintre Calea Torontalului şi Calea Aradului

Un nou drum de legătură între Calea Torontalului şi Calea Aradului va fi gata în perioada următoare. Muncitorii lucrează în prezent la bretelele de acces la noua şosea care apare la intrarea în oraş, înainte de sensul giratoriu de la Selgros.

Cu concursul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Primăria Timişoara a reuşit amenajarea unui nou drum de legătură dintre Calea Aradului şi Calea Torontalului, înainte de intrarea în oraş. Un fost drum de serviciu aflat pe terenurile USAMVB, drumul a fost lărgit, asfaltat şi amenajat pentru a permite un trafic rutier „pe bune” între cele două foste proţiuni de drumuri naţionale, preluate, la rândul lor, în administrarea municipalităţii. Vizat este, în primul rând traficul de mare tonaj care vine dinspre/spre autostradă şi centură de pe Calea Aradului şi necesită acces pe Torontalului, respectiv în sens invers. Prin intermediul acestui drum, acest trafic greu nu va mai intra în oraş.
„Este o lucrare importantă, un drum de legătură între Aradului şi Torontalului. Acum se lucrează la racorduri, iar în 2 – 3 săptămâni vor fi şi acestea gata. Prin darea ei în folosinţă o parte din maşini nu vor mai intra în oraş. Este vorba despre maşinile de pe centură”, a declarat Nicolae Robu.
Întrebat cum se va face accesul pe acest drum dinspre Timişoara, pe Calea Aradului, dar şi dinspre noul drum spre centură, primarul a spus că maşinile vor trebui să meargă până la cele două sensuri giratorii, de la Selgros, respectiv de la Mahle, unde vor putea întoarce, aceasta pentru că pe Calea Aradului este linie continuă între sensuri. „Va trebui să vedem cum vom face acolo, o să punem separatoare de sens, nişte stâlpişori, acolo se circulă cu viteză, poate deveni periculos”, a mai subliniat Robu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

11 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

14 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

16 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

19 ore ago