Timişoara se pregăteşte de a şaptea ediţie a festivalului JazzTM, programat între 5 şi 7 iulie, iar line-up-ul este tot mai promiţător. Patru noi nume cu greutate au fost incluse pe lista vedetelor prezente la eveniment cu recitaluri.
Laura Mvula, Yussef Dayes, Moses Boyd Exodus și Barabás Lőrinc Quartet sunt ultimele nume incluse pe lista artiştilor prezenţi la cea de şaptea ediţie a evenimentului din această vară.
Laura Mvula cântăreață și compozitoare britanică, născută în 1987, este absolventă a Conservatorului din Birmingham. Artista și-a format primul grup de jazz / neo-soul în 2008 și a lansat primul album solo în 2013 ce a fost urmat de un succes mondial. A cântat la Glastonbury (scena principală, de 2 ori), North Sea Jazz Festival, Montreux Jazz Festival și a fost invitată la concertele de gală de la Premiile Nobel și BBC Proms. Cu o aprobare publică din partea lui Prince, care i-a și cântat piesa „Green Garden” în cadrul unui concert de-al său, fiți pregătiți să fiți uimiți de această cântăreță la JazzTM. Artista are 22 de nominalizări la premi importante, printre care 2 Mercury Prize, 7 MOBO Awards și 3 BRIT Awards), colaborări cu artiști precum Quincy Jones, Stevie Wonder, Gregory Porter, David Byrne, Snarky Puppy, Jamie Cullum, Tinie Tempah, Robert Glasper, Metropole Orkest, Jacob Collier și Tom Jones, Laura Mvula este vocea “ce-ți face inima să sară o bataie.” (The Guardian).
Yussef Dayes a ajuns la notorietate împreună cu frații lui Ahmad și Kareem în grupul de jazz cu influențe de afrobeat United Vibrations. Mai apoi prin colaborarea cu Kamaal Williams s-a născut proiectul Yussef Kamaal, al cărui album, „Black Focus” a devenit unul dintre cele mai ascultate înregistrări care au ieșit din noua scenă londoneză de jazz. „Love Is The Message” este superbul său debut solo. Single-ul, produs al unui jam session ce a adunat deja peste 1.2 milioane de vizualizări pe Youtube, îl are pe Dayes în colaborare cu pianistul și compozitorul Alfa Mist, pe Mansur Brown la chitarăși Rocco Palladino la bas. Colaborarile lui Yussef din cadrul proiectelor Youssef Kamaalși United Vibrations au dezvoltat o întreagă nouă scenă de ascultători tineri de jazz arătând diversitatea genului și propulsându-l totodată pe Dayes în rândul artiștilor de urmărit.
Una dintre vedetele scenei londoneze de jazz, bateristul Moses Boyd, s-a stabilit rapid la jumătatea anului 2010 ca lider de trupă, compozitor și colaborator a cărui afinitate pentru alte genuri precum muzica grime și electronică, a ajutat la distincția abordării sale inițiale. A format duo-ul Binker & Moses alături de saxofonistul tenor Binker Golding, iar albumul lor de debut din 2015, „Dem Ones”, a câștigat premiul Best Jazz Act la premiile MOBO. În același an, Boyd a lansat primul EP al trupei Exodus („Footsteps of Our Fathers”), un tribut adus influențelor sale de jazz. În 2017, Moses primește cel de-a 2-lea premiu MOBO la categoria Best Jazz Act pentru „Journey to the Mountain of Forever” iar în iulie 2019 va urca pe scena JazzTM.
Barabás Lőrinc Quartet a lansat două albume de la formarea sa în 2015 („Beardance” 2016și „Other Than Unusual” 2018). Muzica lor este undeva între jazz și muzică pop instrumentală cu influențe din worldmusic și muzică electronică. Foarte prezent pe scena de improvizație din Ungaria promovând legătura dintre jazz și muzica electronică, Barabás Lőrincreprezintă sunetul contemporan al vieții de noapte din Budapesta.
JazzTM se va desfăşura la Timişoara în perioada 5 – 7 iulie 2019. Cea de-a șaptea ediție a festivalului se va desfășura în Piața Victoriei, Strada Dimitrie Cantemir, Strada Victor Vlad Delamarina, Strada Fără Nume și alte două spații speciale pentru jam session-uri.
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…