Stiri nationale

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat temele referendumului din 26 mai

Într-o declaraţie făcută la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a anunțat cele două teme care vor fi supuse referendumului din 26 mai. Prima se referă la interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție. A doua vizează interzicerea adoptării de guvern a OUG-urilor în domeniul penal, corelată cu dreptul altor autorități de a sesiza CCR cu privire la ordonanțe.

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a trimis Parlamentului scrisoarea privind cele două probleme de interes național care vor fi supuse referendumului național din 26 mai:

1. Interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de coruptie.
2. Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonantelor de urgenţa în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe. Referitor la al doilea punct, Iohannis a exemplificat că, pe lângă Avocatul Poporului, ar trebui ca şi CSM și ÎCCJ să poată contesta OUG-urile pe justiție la CCR.

Ca de obicei, preşedintele a lansat noi atacuri dure la adresa PSD şi a guvernării. Ce se întâmplă în actuala guvernare PSD e fără precedent: de mai bine de doi ani asistăm la un permanent război contra justiției purtat cu OUG-uri. Acest asalt a presupus mereu căutarea momentului prielnic, pervertind și deturnând un mecanism constituțional pe care noi, societatea, trebuie să-l regândim. Societatea a obosit și trăiește cu teamă fiecare zi cu ședință de guvern, ședință a cărei agendă reală nu se cunoaște (…) PSD-iștii au atât de multe probleme penale încât sunt dispuși să riște stabilitatea și viitorul României doar pentru a-și albi dosarele. N-ar fi exclus să dea prin OUG că politicianul cutare e cinstit.”, a declarat, printre altele Klaus Iohannis. El a cerut încă o dată Guvermnului să nu mai adopte vreo OUG în domeniul justiției. “Referendumul a intrat în linie dreaptă. Orice OUG ar fi ilegitim, o sfidare la adresa românilor”, a a mai spus şeful statului.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

25 de minute ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

2 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

3 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

6 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

8 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

10 ore ago