Targ de Adoptii Timișoara
Sunt suflete care au nevoie de mângâiere, de sprijin și de un cămin. Cei care-și doresc un animal de companie – cățeluș sau o pisică – își pot găsi micul companion la un Târg de Adopții care va avea loc la Timișoara.
Târgul de Adopții va fi la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, duminică, 21 aprilie, între orele 10.00 și 18.00, fiind organizat de Asociația Studenților în Medicină Veterinară Timișoara.
„Cum primăvara a sosit, ne-am gândit să vă întâmpinăm așa cum v-am obișnuit, cu un Târg de Adopții! Dacă vă doriți un patruped, fie el cățeluș sau o pisicuță, atunci ASMVT vă invită la Pavilionul Expozițional din cadrul USAMVBT (unde se organizează și Banat Agralim) pentru a vă putea îndeplini dorința. Toate animalele sunt sterilizate, deparazitate, vaccinate și au carnet de sănătate!”, transmit organizatorii.
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…
Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…
De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…