Asistentii sociali au avut o sesiune de informare despre drepturile și obligațiile ce le revin pentru îngrijirea persoanelor cu handicap grav
Peste 60 de persoane, asistenți personali angajați pentru asistarea și îngrijirea persoanelor cu handicap grav din municipiul Timișoara, au fost luni prezente la prima zi de informare organizată de către Direcția de Asistență Socială a Muncipiului Timișoara.
Asistentii sociali au avut o sesiune de informare despre drepturile și obligațiile ce le revin pentru îngrijirea persoanelor cu handicap grav
În perioada 8-16 aprilie 2019, de la ora 16.00, la sediul Centrului de Socializare și Petrecerea Timpului Liber – Clubul Pensionarilor (Bld. General I. Dragalina, nr. 38-42) din subordinea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, se organizează sesiuni de informare destinate tuturor asistenților personali, angajați ai Direcției. Asistenții personali au fost informați cu privire la prevederile legislative în domeniul finanțării drepturilor asistenților personali, drepturile și obligațiile ce le revin pentru îngrijirea persoanelor cu handicap grav, precum și cu privire la monitorizarea activității acestora, monitorizare realizată de către personalul de specialitate din cadrul Complexului de Servicii pentru Persoane Adulte cu Dizabilități.
De asemenea, asistenții personali prezenți au înaintat propuneri privind înființarea centrelor respiro pentru găzduirea persoanelor cu handicap pe perioada absenței asistentului personal, una dintre prioritățile Direcției de Asistență Socială a muncipiului Timișoara fiind înființarea unui centru respiro care să asigure găzduire persoanele cu handicap care au domiciliul sau reședința în municipiul Timișoara.
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…
Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…