Timp liber

Conferință la Timișoara, despre miturile și realitățile din relația de cuplu

La Timișoara va avea loc conferința „Relația de cuplu: între mituri și realitate”, care va fi susţinută de Raluca Jacono. Evenimentul se va desfășura joi, în 16 mai, de la ora 18.00, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Relația de cuplu, între mituri și realitate

„În cadrul aceastei conferințe îmi propun să vorbesc despre coloana vertebrală a oricărei familii: relația de cuplu. Indiferent de dinamică și de natura sa, relația dintre doi parteneri este ceea ce stă la baza oricărei familii. Complexitatea lumii în care trăim ne oferă șansa și stresul de a ne scrie propria poveste de cuplu și de familie, de a crea familia pe care ne-o dorim dincolo de tiparele sociale de odinioară. Dinamic vorbind, copiii noștri se atașează atât de mamă și de tată ca persoane, cât și de relația acestora – chiar și în cazurile când un părinte sau ambii sunt absenți, dezertați, divorțați, decedați etc. O mare parte din ceea ce numin noi parenting sau educarea copiiilor cere focalizarea atenției la calitatea relației de cuplu și la povestea emoțională a cuplului. Acest aspect este însă adesea trecut cu vederea când apar tensiuni sau conflicte în familie”, transmite Raluca Jacono.

Raluca Jacono, Dipl. EFB este consilier psihologic familial, psihoterapeut și supervizor. Activează la cabinetul individual din Viena, Austria și la Timișoara. Ca supervizor colaborează cu instituții internaționale care doresc să își îmbunătățească calitatea relațiilor profesionale. Raluca trăiește de 21 de ani în Austria, este căsătorită și are 2 copii.

Contact: praxis@ralucajacono.com, www.ralucajacono.com

Evenimentul este gratuit, iar participanții pot contribui (opțional) cu o donație, pentru sprijinirea proiectelor educaționale și sociale ale Asociației Academia Mămicilor. Numărul de locuri este limitat.

Pentru a vă rezerva un loc este necesară completarea formurlarului de înscriere.

Pe lângă o incursiune în istoria relațiilor de cuplu din ultimii 150 de ani Raluca Jacono va reflecta alături de dumneavoastră asupra mai multor aspecte cum ar fi:

  • Care e povestea voastră de cuplu pe care vi se întemeiază familia?
  • Ce influență are relația voastră de cuplu asupra creșterii și dezvoltării copiilor voștri?
  • Miturile relației de cuplu.
  • Familia divorțată, familia cu mariaj deschis, familiile „neconvenționale“
  • Ce înseamnă un cuplu sănătos?
  • Ce înseamnă o familie sănătoasă?
  • Ce însemnătate au relațiile extra-conjugale?
  • Miturile și realitățile legate de divorț.
  • Cum poate psihoterapia familială a fi de ajutor atunci când cuplul și familia intră în impas? ” (Raluca Jacono)

Eveniment organizat de Asociația Academia Mămicilor din Timișoara (AMT) – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială în parteneriat cu Departamentul Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara și Asociația Inițiativă în Educație (InEdu).

Share
Published by
Dan Oancia

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

6 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

9 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

11 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

14 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

14 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

15 ore ago