Timp liber

La Timişoara va avea loc Vortex Symphony, un spectacol de muzică şi proiecţii video

Publicul timişorean este aşteptat pe 6 mai de la ora 19.00, la sala Capitol a Filarmonicii “Banatul” la un eveniment muzical inedit. În cadrul Festivalului Internațional Timișoara Muzicală, va avea loc spectacolul sincretic Vortex Symphony.

Vortex Symphony

Va fi un eveniment complex, cu muzică interpretată pe fondul oferit de o proiecţie video. Astfel, muzica interpretată de membrii ansamblului ATEM (Vlad Alecsandru Colar – flaut, Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel, Victor Andrei Părău – pian) va fi susținută de o componentă vizuală, reprezentată de proiecția „Arhetipuri vizuale”, realizată de artistul Gabriel Kelemen, au anunţat organizatorii. Programul concertului cuprinde lucrările a doi compozitori aflați la ceas aniversar: se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui George Crumb și 80 de ani de la nașterea lui Jonathan Harvey.

„Fire invizibile leagă activitatea creatoare a compozitorilor ale căror lucrări vor putea fi ascultate pe scena filarmonicii timișorene, cel mai important fiind aspirația către spațiul transcendenței. Timpul sonor este o temă asupra căreia Toshio Hosokawa s-a aplecat în numeroase lucrări; compozitorul japonez mărturisește că lucrarea Stunden-Blumen. Hommage a Olivier Messiaen ne vorbește despre “începutul timpului” sau despre “originea timpului”. Lucrarea Dancer on a Tightrope a compozitoarei Sofia Gubaidulina aduce în prim plan dorința zborului, prin euforia mișcării, a dansului, a virtuozității extatice. Jonathan Harvey încearcă să ilustreze în lucrarea Nataraja imaginea zeului Shiva, reprezentat ca fiind un dansator cu patru brațe. Citatul ce apare în lucrarea Eleven Echoes of Autumn de George Crumb poate fi folosit ca o cheie pentru a descifra bogata simbolistică muzicală; motto-ul îi aparține lui Federico Garcia Lorca “…y los arcos rotos donde sufre eI tiempo” – „…și arcadele frânte unde timpul suferă…”., se arată în prezentarea spectacolului.

În cadrul proiecției video „Arhetipuri vizuale” realizată de artistul și cercetătorul Gabriel Kelemen, publicul va avea ocazia să urmărească în premieră mondială, o suită de imagini video surprinzătoare, incitante și fabuloase, realizate prin experiment direct în fluide.

„Vortex Symphony este un eveniment artistic provocator – un spectacol în care patru dintre cei mai apreciați creatori contemporani: un compozitor japonez, o compozitoare cu origini ruso-tătare, un compozitor englez și un creator american, fiecare având o personalitate artistică clar definită, ne invită să explorăm lumi sonore care ghidează conștiința ascultătorului către spațiul unității, al accesării unei realități dincolo de dualitate. Zona de confluență a artei muzicale cu cea vizuală reprezintă probabil cel mai potrivit mediu pentru această temerară încercare”, se mai spune în prezentarea show-ului artistic.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

2 minute ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

5 minute ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

10 minute ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

13 minute ago

Primăria Timișoara dorește semnarea unui parteneriat pentru a ajuta la adopția câinilor din adăpostul Danyflor

Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…

21 de minute ago

Aproape 200 de copii la un puternic turneu de tenis de masă. Începe a VI-a ediție a Dumbrăvița Championships Trophy

Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…

2 ore ago