PSD trebuie să-și ducă „crucea” până la capăt

Cum au anticipat „meteorologii” de la ambasada daneză, cei mai mulți dintre români au avut o duminică frumoasă și o zi de luni îmbietor de răcoroasă. Soare și politică. Nu e bine să trăiești din răzbunare, ba chiar se spune că este arma prostului, dar senzația cea mai puternică e că votul anti-PSD de duminică a fost unul al răzbunării. Cât de echilibrat ai fi ca om, nu poți să nu te răcorești după trei ani de presiuni zilnice pe sistemul de justiție, pe condiția de cetățean european, culminând cu minciuna, ipocrizia politică, chiar și umilința la care te-au supus niște oameni care n-au crezut că vreodată le ajunge și cuțitul la os. Votul acesta a fost despre Dragnea, despre PSD, dar a fost și despre Florin Iordache care a demolat opoziția politică prin acel deget erect ridicat de la tribuna Parlamentului României. Da, cum să nu, votul din 26 mai a fost și despre pesedistul Bădălău, cel care s-ar fi pișat pe diasporă dacă era după mintea lui, dar și despre Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae și Arpad Marton, „patronii” unei comisii juridice speciale care a terorizat o țară și oripilat decidenții unei Uniuni Europene rămase fără arme și replică în fața unor asemenea mârlănii.

Despre asta a fost votul de duminică și despre cum Norica Nicolai de la ALDE rămâne acasă. Despre cum ministrul Teodor Meleșcanu și guvernul din care face parte și-au bătut din nou joc de români. Cum să chemi la vot o comunitate de zeci de mii de români, poate chiar sute de mii în zona Londrei, și să le pui la dispoziție o secție, două sau chiar trei? Când într-un oraș ca Alexandria, cât o comunitate de români din Germania, aveai zeci de secții la același număr de potențiali votanți, asta nu bătaie de joc se numește? Oamenii ăștia nu numai că sunt incompetenți, toxici pentru democrație, dar au dovedit că sunt și proști de bubuie. Puteau să-și sacrifice procentul pentru un scrutin europarlamentar cu o miză evident mai mică decât cel de anul viitor de la parlamentare, dar să nu-și învenineze și mai mult diaspora. N-au făcut-o pentru un calcul de unul-două puncte, iar pentru asta vor da socoteală când îi doare mai rău, la generalele din 2020.

Scrutinul ăsta a mai fost și despre rațiune și calcul în politică. Despre cum ar trebui să nu le fugă pământul de sub picioare câștigătorilor PNL și mai ales USR. Mi-e teamă că explozia asta cât o revoluție electorală a venit prea devreme. Era perfect să o avem la anul, când dădeam o altă configurare parlamentului și viitorului guvern. Este de evitat nevoia activului de partid (mai ales liberal) pentru preluarea guvernării și acordarea încă unei șanse de reîncărcare PSD-ului, cum am pățit-o în 2015-2016. Elanul votului anti-PSD se va mai domoli fără o țintă pe care să-și calibreze toți flegmele, iar dacă caștigătorii de duminică se aruncă cu capul în guvernare nu vor face decât să depindă în parlament de UDMR, de Ponta și poate de „șobolani” de la ALDE ori PSD. Compromisuri pe care fie nu e momentul să le încerce, fie nu știu să le facă, ceea ce s-a dovedit la votul pentru noul președinte al Camerei. Iar dacă le-ar face, compromisurile, vor da o stare de lehamite unui electorat mobilizat acum tocmai pentru că s-a săturat de mizeria asta din politică.

Mi-e tare teamă de o demobilizare și mai ales de o dinamică negativă în relația PNL-USR, de capcana cântăririi cârnaților din porcul netăiat încă, dar și de tentația acestor partide de a se vedea dușmani, nu adversari politici, pe fondul unei nostalgii USL (PNL+PSD, pentru cine a uitat) ce ar putea să-i cuprindă pe cei ce-au mâncat o pâine bună după 2012. Cât despre PSD, numai de bine. E genul ăla de partid care știe să continue treaba începută de electorat, dar numai până la punctul care le convine lor, iar Marian Oprișan și Gabriela Firea au arătat că acesta este drumul. Liviu Dragnea își va lua micul dejun în celulă, dar PSD nu știe să devină un „partid nou” cum se proclamă deja. Cu toate acestea, partidul va abandona cel puțin pe termen scurt slăbirea prin legi a justiției și va intra într-o convalescența politică care să nu aducă aminte electoratului de aroganța nemăsurată cu care au condus România în ultimii trei ani. Vom putea închide un ochi noaptea. Numai unul, momentan. Cu celălalt trebuie să fim atenți la cum vor gestiona situația cei investiți cu puterea votului în acea frumoasă zi de duminică. Și ochiul ăsta îmi tremură cel mai tare.