Sport

Ripi mai suferă, Petrolul mai speră!

Ripensia Timişoara contra Petrolul Ploieşti se anunţa ca unul din meciurile de atracţie ale etapei a 35-a din liga secundă. Nu a fost aşa cum ne aşteptam, prahovenii impunându-se mai uşor decat era de aşteptat. S-a terminat 2-0 pentru gruparea din patria aurului negru, Petrolul asigurându-şi victoria încă de la pauză.

Ripensia Timișoara – Petrolul Ploiești

Gazdele de la Ripi aveau nevoie de punct(e) pentru a nu mai avea emoţii în ultimele trei runde, în timp ce oaspeţii continuau lupta pentru locul 3. Cine şi-a dorit mai mult a şi obţinut victoria. După o primă repriză slabă a gazdelor, dar bună a vizitatorilor, scorul arăta 0-2, Puşcaş şi Rusu marcând pentru petrolişti.

În partea secundă, Ripi a încercat să spele impresia unei prime părţi mediocre, dar nu a reuşit, deşi a avut multe ocazii. Drăghici – foarte lent, Dumiter şi ceilalţi ripensişti rămân datori, deşi puteau marca măcar golul de onoare. Petrolul învinge cu 2-0 şi speră încă la Liga 1, în timp ce Ripensia, cea mai bună clasată din timişorene, mai are nevoie de rezultate pozitive pentru a nu transpira în ultima rundă.

Ripensia: H. Moldovan – Ad. Popa, Hecsko, Tînc, C. Toma (cpt.) – Burdeţ (Chera 46′), Stoi (C-tin. Stoica 83′) – Al. Popovici (Mansour 46′), Zaluschi, Dumiter – Oct. Drăghici. Antrenor: Alexandru Pelici

Petrolul: C. Lungu – Borţa, L. Cazan (D. Enache 63′), Ghinga, Ţicu – M. Chindriş, Cr. Puşcaş – Rob. Moldoveanu, Laur. Marinescu (cpt.)(Ştefănescu 29′, Bucşa 48′), Bg. Rusu – Arnăutu. Antrenor: Gheorghe Mulţescu

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

14 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

15 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

16 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

16 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

16 ore ago