Sport

CALIFICARE! România este în semifinalele Campionatului European de Tineret și la Jocurile Olimpice de la Tokyo / FOTO & VIDEO

Braț la braț. România și Franța merg împreună în semifinalele Campionatului European de Tineret, după un așteptat rezultat de egalitate, 0-0. A fost un meci lipsit de faze de poartă, în care echipa din Hexagon aproape că nu i-a produs deloc emoții goalkeeper-ului Radu. Un vis ce părea intangibil, a fost îndeplinit în această seară. Prin această calificare, România obține și participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.

După două victorii în fața unor echipe mult mai bine cotate, „tricolorii” au dat piept cu Franța, al cărei lot este de șase ori mai valoros. Francezii putând fi spus și între ghilimele, ținând cont că 14 dintre jucători au dublă naționalitate, iar 12 dintre aceștia au origini africane. Față de precedentele două partide, antrenorul Mirel Rădoi a făcut câteva schimbări în formația de start, în special pe linia de fund.

În primele minute ale partidei de la Cesena, România a părut chiar presată în propria jumătate de teren, însă tentativele celor din Hexagon nu s-au transformat în nimic concret. Cei peste 10.000 de români aflați în tribune s-au încins în minutul 14, atunci când, la o fază litigioasă în careul Franței, când Cicâldău a fost bruscat din spate, iar apoi mingea s-a prelins pe mâna unui apărător al Franței, centralul bulgar s-a arătat impasibil. De altfel, cum a fost pe tot parcursul primei reprize, când s-a lăsat prea impresionat de căderile francezilor de la mijlocul terenului, iar invers deloc.

[ngg src=”galleries” ids=”4586″ display=”basic_thumbnail”]România a mai avut câteva șarje timide în atac, iar Franța nu a mai arătat absolut nimic până la finalul primei reprize. S-a intrat la cabine 0-0, un rezultat firesc după cum au decurs primele 45 de minute, și favorabil ambelor echipe, nu și italienilor, care încă așteptau o victorie a României.

În partea secundă albaștrii s-au „remarcat” printr-o simulare patetică a atacantului Thuram, fiul mult mai cunoscutului Lilian – câștigător al Cupei Mondiale și Europene cu Franța – care a plonjat în careul României, în speranța de a primii o lovitură de la 11 metri. S-a ales, însă, cu un galben.

Pușcaș a avut o șansă importantă în minutul 68. Ianis Hagi, cu piciorul drept, l-a servit excelent, însă atacantul născut la Marghita a greșit preluarea. În minutul 79, băieții antrenați de Mirel Rădoi au trecut pe lângă gol. Rus nu a pus capul cum a trebuit la centrarea foarte bună a lui Ianis Hagi, din lovitură liberă, iar balonul a ieșit în corner. Cam atât în seara de 24 iunie, la Cesena, într-un rezultat de egalitate așteptat de cei mai mulți și de care Italia s-a temut cel mai tare.

România urmează să întâlnească Germania în semifinalele Campionatului European U21. Nemții au ieșit de pe primul loc din grupă, cu 7 puncte, după victorii cu Danemarca și Serbia, și un rezultat de egalitate, 1-1, cu Austria.

Franța – România 0-0 (0-0)
Stadion: Dino Manuzzi (Cesena, Italia)

Franța: Bernardoni – Amian, Konate, Upamenco, Sarr – Ntcham, Tousart (cpt.), Guendouzi, Thuram (’84, Del Castillo) – Mateta, Ikone (’84, Reine). Antrenor: Sylvain Ripoll.

România: I. Radu (cpt.) – Manea, Nedelcearu, Ad. Rus, Boboc – Nedelcu, Cicâldău (’58, Băluță)– Olaru (’72, Dragomir), I. Hagi, Florinel Coman – Pușcaș (’82, A. Petre). Antrenor: Mirel Rădoi.

Arbitrii: Georgi Kabakov – Martin Mararitov și Divan Valkov (toți Bulgaria).

Cartonașe galbene: Thuram / Rus, Manea.

 

Share
Published by
Dan Oancia

Recent Posts

Lucrări complexe la Liceul Henri Coandă. Investițiile depășesc 30 de milioane de lei

Lucrările de reabilitare efectuate la campusul Liceului Henri Coandă sunt în curs de derulare. Investiția,…

3 minute ago

Judecătorii CCR puşi de PSD blochează încă o dată reforma pensiilor speciale ale magistraţilor

Curtea Constituţională nu a luat nici astăzi o decizie pe legea privind pensiile magistraților, după…

47 de minute ago

Puterea apei în Banatul Montan

În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și…

2 ore ago

Mașină răsturnată într-un canal, în Timiș. Mai multe victime din cauza unui șofer beat

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a condus un autoturism pe DN 59B,…

2 ore ago

Ultimele condamnări sonore în Timiș au fost pentru finanțarea clubului Poli Timișoara. Iosif Armaș e bine-mersi

Nu cunosc mulți condamnați penal, dar câțiva au ajuns să tragă ponoase ajutând-o pe Poli.…

5 ore ago

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

20 de ore ago