Invatamant

Emoții pentru mii de elevi din Timiș. A început Evaluarea Națională

Au trecut zilele libere de Rusalii, iar elevii încep astăzi prima probă a Evaluării Naționale. Aproape 5.000 de școlari din Timiș sunt așteptați la prima probă a Evaluării Naționale.

Limba şi literatura română este prima probă a Evaluării Naționale, care are loc marți, 18 iunie, iar în Timiș 4.921 de elevi de clasa a VIII-a s-au înscris la acest examen. După proba scrisă la Limba Română, examenul continuă cu proba scrisă la Matematică, în 20 iunie, iar proba la Limba şi literatura maternă va avea loc în 21 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate în 25 iunie (până la ora 12.00). Contestaţii se vor putea depune în aceeași zi, în intervalul orar 14.00 – 20.00. În 29 iunie vor fi afișate rezultatele finale.

Probele încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări este de două ore.

UPDATE La prima probă a Evaluării Naționale au absentat 351 de elevi din Timiș, conform datelor transmise de IȘJ (Inspectoratul Școlar Județean) Timiș. La prima probă nu au existat incidente, astfel că niciun elev nu a fost eliminat din examen.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

9 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

11 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

12 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

12 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

13 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

13 ore ago