Opinii

Pierdut organizaţie PSD Timiş. Găsitorului (Freddy Simonis?) recompensă o excursie dus-întors la Rahova

Au trecut mai bine de trei săptămâni de la alegerile europarlamentare, iar dinspre PSD Timiş n-a mai venit nicio veste. Oficială vorbesc, că bârfe sunt destule. O adevărată silenzio stampa s-a ridicat în jurul filialei conduse de Călin Dobra după înfrângerea istorică de la alegerile din 26 mai. Nu intru în amănunte privind scorul umilitor al PSD Timiş la ultimele alegeri, în jur de 13% pe judeţ şi 11% pe Timişoara. Poate doar cifrele sunt oarecum surprinzătoare, fiindcă locul III obţinut era mai mult decât previzibil. Şi asta, în primul rând, fiindcă în Timiş există un electorat mai educat care a votat împotriva instaurării unei dictaturi a prostiei şi fărădelegii, adică ceea ce a însemnat grupul organizat din jurul lui Liviu Dragnea.

Editorial de Ino Ardelean

Există unii nostalgici în filială care spun că, dacă era Sorin Grindeanu sau Ilie Sârbu preşedinte, nu avea loc această umilinţă. Probabil nu era acest scor, dar tot locul III era. Iar indiscutabil şi Dobra a făcut multe greşeli. Prima a fost de raportare la Liviu Dragnea într-o filială care se împotrivea actualului chiriaş de la Rahova. Dobra a crezut că poate juca la două capete, fiind pe rând anti-Dragnea, apoi pro-Dragnea. Cu acest joc de glezne păgubos, dar şi din cauza inadaptării la poziţia pe care o are s-au produs multe fricţiuni cu unii primari. Inabilitatea în relaţia cu edilii a condus la o mişcare centrifugă în PSD Timiş, iar peste 25 de primari au luat-o pe cont propriu. Drept rezultat, chiar înainte de campania electorală, Dobra a pierdut cea mai puternică falangă a PSD la toate scrutinurile: primarii. Dar, repet, nu aici e cauza principală a eşecului ruşinos de la alegeri. Aici e eroarea lui Dobra, care n-a avut abilitatea de-a ţine filiala unită (culmea, aceaşi lucru se întâmplă şi la PNL Timiş cu Nicolae Robu). Ca să nu mai spun că o altă piatră de moară pentru PSD Timiş a fost prezenţa pe listă a Mariei Grapini.

Trecând însă peste aceste alegeri, Dobra continuă şi acum acelaşi joc cu fundul în câte bărci or fi. Se ştie, în PSD s-au conturat în acest moment trei tabere care îşi dispută supremaţia în partid. Prima, care a şi preluat iniţiativa, are la timonă tripleta Dăncilă-Oprişan-Bădălău. A doua îi are la înaintare pe Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Marcel Ciolacu. În fine, în a treia gaşcă s-au regrupat „patrioţii adevăraţi” care duc mai departe idealurile lui Liviu Dragnea şi îi are în componenţă, printre alţii, pe Şerban Nicolae, Olguţa Vasilescu, Codrin Ştefănescu sau Pleşoianu. Sunt ultimii luptători cu „statul paralel”, Soros şi fiul lui Soros, Dacian Cioloş.

Ei bine, în această dispută n-am auzit de nicio poziţionare a PSD Timiş, Dobra continuând jocul de glezne. Asta ar fi o explicaţie. Alta ar fi că organizaţia PSD Timiş nu mai contează la centru, este dată dispărută şi tocmai de aceea niciuna dintre cele trei grupări de la nivel central nu şi-o revendică. Până nu o găsesc pe cine ştie unde s-a ascuns. Până atunci însă, trebuie spus că nu puţine sunt vocile care cer acum demisia lui Dobra din funcţie. În acest caz, filiala ar fi preluată de Alfred Simonis. Şi aici vine distracţia.

Dacă la nivel central, oamenii lui Dragnea sunt îndepărtaţi din tot felul de poziţii, în Timiş ar fi adus unul la conducere. Fiindcă Simonis a crescut mult în ultima perioadă din postura de umbră a „stejarului” de Teleorman. Ori, într-o filială care era anti-Dragnea chiar şi atunci când fostul lider PSD era pe cai mari, să vină acum la conducere cărătorul de genţi al „parcatului” la Rahova, chiar e de râs. De râsul curcilor…

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 19 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

20 de ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

22 de ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

22 de ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

22 de ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

22 de ore ago