Denis Golda
Atacantul Denis Golda va îmbrăca din nou tricoul Ripensiei. Vârful de 21 de ani a mai jucat pentru formaţia bănăţeană în sezonul 2017-2018 al Ligii a II-a, atunci, însă, venind doar sub formă de împrumut de la concitadina ACS Poli.
Denis Golda
În vara anului trecut, el a revenit la clubul de care aparţinea. Iar în campionatul recent încheiat a avut o evoluţie apreciată, marcând de cinci ori şi furnizând alte trei pase de gol.
Alexandru Pelici chiar vorbea despre nevoia unui atacant care poate marca şi de pe benzi, Golda putând face acest lucru.
Reamintim, reunirea lotului e programată să aibă loc pe data de 26 iunie. Pe 1 iulie va fi efectuată vizita medicală. Programul echipei va continua cu un stagiu de pregătire centralizată. Cantonamentul se va desfăşura pe plan local, în perioada 2 – 12 iulie. În perioada de pregătire, vor fi disputate şi 6 partide amicale. Deocamdată se cunosc doar datele la care vor avea loc meciurile (10, 12, 17, 20, 24 şi 27 iulie), urmând ca adversarele să fie stabilite ulterior.
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…