Social

Luni se întrerupe apa caldă pe mai multe străzi din Timişoara

Ca urmare a unor lucrări efectuate de ENEL SA. la rețeaua de tensiune medie, care vor genera opriri în alimentarea cu energie electrică, COLTERM va întrerupe furnizarea apei calde la Punctul Termic Corbului, în ziua de luni, 8 iulie 2019, în intervalul orar 9.00-16.00. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Porumbescu (parțial) și Odobescu.

Tot luni, 8 iulie 2019, în vederea remedierii unei defecțiuni la rețeaua primară, COLTERM va întrerupe furnizarea apei calde la Punctul Termic Vulturii, între orele 8.00 şi 12.00. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Banatul, Bran, Cetinei, Clăbucet, Gorunului, Pogonici, Prahova, Transilvania, Vulturilor.

La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp, de aceea se recomandă evitarea folosirii apei până la limpezirea ei.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

2 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

5 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

6 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

9 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

9 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

10 ore ago