Timp liber

„Poveștile apei” continuă la Uzina de Apă Industrială / FOTO

După turele de vizitare ale primei uzine de apă din Timișoara, programul Descoperiți poveștile apei” continuă. Sâmbătă, 6 iulie, este rândul Uzinei de Apă Industrială din cartierul Crișan să-și deschidă porțile. Uzina a fost construită la începutul secolului trecut (1916), ca o soluție ingenioasă găsită de compania de apă din acea vreme, ACOT, pentru a deservi industria locală, în plină dezvoltare.

Turele de vizitare durează circa 45 de minute, intrările se fac la orele 10.30, 11.30 și 12.30. Accesul publicului este gratuit, este permisă fotografierea, iar vizitatorii vor fi însoțiți de ghizi. Participarea se face pe bază de înscriere, la numărul de telefon 0256 201 370 (de luni până vineri, între orele 8 și 15), sau pe  adresa de e-mail aquapic@aquademica.ro. Adresa este str. Frederic Mistral nr. 1, accesibilă cu mijloacele de transport public – tramvai 1 și 2 (stația Lalelelor), troleibuz 11, M11 (stația Virgil Economu), vaporetto (stația Mihai Viteazul).

Uzina de apă industrială a fost acceptată oficial în rețeaua Global Network of Water Museums (rețeaua internațională a Muzeelor Apei) ce reunește organizații din toată lumea. Organizația, înființată în anul 2017, a fost recunoscută în anul următor de către Consiliul Interguvernamental UNESCO-IHP (Programul Hidrologic Internațional) ca o „inițiativă UNESCO”. Aproximativ 50 de muzee și instituții din 24 de țări, printre care și societatea Aquatim, sunt affiliate acestei rețele profesionale. Programul “Descoperiți poveștile apei” este o inițiativă comună a fundației Aquademica și asociației Urban Survey, susținută de Aquatim.

[ngg src=”galleries” ids=”4603″ display=”basic_thumbnail”]

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

8 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

8 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

10 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

11 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

12 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

12 ore ago