Caras-Severin

Guvernul a aprobat deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la granița cu Serbia

În vestul țării se va deschide un nou punct de trecere a frontierei, la granița cu Serbia. După mai multe demersuri făcute de Consiliul Județean Caraș-Severin, Guvernul a aprobat deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei româno-sârbe, între Moldova Nouă și Golubac. Trecerea se va putea face în regim de bac,  atăt pentru mărfuri, cât și de către pasageri, aprobându-se totodată și deschiderea punctului vamal.

Guvernul a aprobat deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la granița cu Serbia

Punctul de trecere de la Moldova Nouă va fi destinat pasagerilor, respectiv vehiculelor care nu depășesc 3,5 tone. Punctul vamal va funcționa zilnic, în intervalul orar 6.00 – 20.00. Nu vor putea trece pe la Moldova Nouă vehiculele care transportă mărfuri periculoase sau animale vii. Aprobare de la Guvern vine după ce CJ Caraș-Severin a finalizat implementarea proiectului, realizat în parteneriat cu Primăria Moldova Nouă și municipalitățile Veliko Gradiste şi Golubat din Serbia.
Valoarea proiectului este de 2,3 milioane de euro, din care 216,428 de euro sunt bani nerambursabili, asigurați de Guvern.
Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

15 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

18 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

19 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

19 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

19 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

19 ore ago