Teribilism și inconștiență pentru un tânăr din Timiș, care a comis patru infracțiuni în același timp. Bărbatul a fost prins la volan și tras pe dreapta în Timiș, de polițiștii Secției 8 Rurale Deta, care au simțit instant că cel aflat pe scaunul din fața volanului duhnea a alcool.
Ulterior, oamenii legii au stabilit că nu a fost singura neregulă. Tânărul a fost depistat în data de 30 iulie, cu jumătate de oră înaintea miezului nopții, în Banloc. Întrucât duhnea a alcool, a fost supus alcooltestului, iar valoarea rezultată i-a surpins și pe agenții rutieri. Aparatul etilotest a arătat nu mai puțin de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult, tânărul nu avea permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, iar mașina pe care o conducea era neînmatriculată, numerele sale fiind false. Pentru a-i fi stabilită cu exactitate alcoolemia, bărbatul a fost transportat la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…