Prefectura Timiş atacă în contencios administrativ decizia Consiliului Local Timişoara de prelungire a Planului Urbanistic General de către CLT, prin hotărârea nr. 619 din 23 noiembrie 2018. Aceasta a fost adoptată fără a obţine acordul Ministerului Dezvoltării, spun reprezentanţii puterii centrale în teritoriu, în adresa prezentată primăriei.
Probleme mari pentru primarul Nicolae Robu şi Primăria Timişoara. O hotărâre de consiliu local, 619 din 23 noiembrie 2018, privind modificarea valabilităţii Planului Urbanistic General, va fi atacată în justiţie, în Contencios Administrativ, de către Prefectura Timiş. Inspectoratul Regional în Construcţii a sesizat Prefectul asupra adoptării respectivei hotărâri cu încălcarea prevederilor legale.
În urma sesizării, cei de la Consiliul Judeţean Timiş au confirmat că prelungirea Planului Urbanistic General al oraşului a fost adoptată fără a se fi obţinut în prealabil avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cerut de legislaţia în domeniu.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…