Centru de recuperare
Angajații Centrului de Recuperare pentru copii cu dizabilități Podul Lung din cadrul Direcției de Asistență socială a Municipiului Timișoara au organizat împreună cu beneficiarii o zi a cumpărăturilor. Copiii au fost la piață, în decorul creat de reprezentanții acestui centru.
Angajații Centrului de Recuperare pentru copii cu dizabilități Podul Lung din cadrul Direcției de Asistență socială a Municipiului Timișoara au organizat astăzi, joi, 8 august, împreună cu beneficiarii, o zi a cumpărăturilor: La piață. Cu această ocazie copiii au avut ocazia de a “cumpăra” fructele preferate de la o tarabă amenajată special, în parcul din incinta centrului. „Au descoperit și încercat să înțeleagă/deprindă noțiuni precum: cost, plată, bani, a alege, a cumpăra etc. Desigur, partea preferată a tuturor a fost degustarea fructelor cumpărate, dar și recompensa pentru această activitate: o delicioasă salată de fructe. Programul de vacanță continuă!”, transmite Corina Eva, purtător de cuvânt al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…
Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…
De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…