Consiliul Judeţean Timiş

CJ Timiş investeşte 3,6 milioane de lei pentru trei locuinţe protejate şi un centru de zi, la Periam

Un număr de 30 de persoane din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Găvojdia vor beneficia de un loc în trei noi locuinţe protejate, care vor fi construite de Consiliul Judeţean Timiş. Președintele instituţiei, Călin Dobra, a semnat contractul de proiectare și execuție a noilor locuințe protejate. Acestea vor fi construite în Periam și sunt destinate persoanelor cu dizabilități.

În plus, tot la Periam se va realiza și un centru de zi. Investiția se ridică la 3,6 milioane lei, fără TVA, instituția asigurând finanțarea printr-un proiect european. Conform contractului, locuințele protejate sunt destinate unui număr de 30 de beneficiari, rezidenți ai Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Găvojdia. Fiecare clădirea va avea câte două zone funcționale, una destinată personalului și alta persoanelor cu dizabilități, beneficiarilor. Fiecare casă va avea, printre altele, cinci camere de câte două paturi, special amenajate, o cameră de zi pentru diverse activități, o bucătărie cu loc de luat masa și patru grupuri sanitare configurate pentru persoane cu dizabilități. Toate spațiile comune vor fi accesibile beneficiarilor, inclusiv celor cu mobilitate redusă, care se deplasează în fotoliu rulant, conform normelor în vigoare.

„Investiția ne va permite să asigurăm condiții mult mai bune pentru persoanele cu dizabilități. Am reușit să atragem o finanțare europeană importantă. Proiectul de la Periam nu este singular. Construim astfel de locuințe, pe fonduri europene, și la Găvojdia și Lugoj. Beneficiarii locuințelor vor trăi într-un mediu similar cu cel al unei familii, fapt extrem de important pentru dezvoltarea lor normală”, spune președintele Consiliului Județean, Călin Dobra.

Pe lângă cele trei locuințe, va fi reabilitat și dotat un centru de zi, situat în proximitatea locuințelor protejate nou construite, fiind destinat celor 30 de beneficiari, cât și unui număr de 10 persoane din localitate. Suprafața totală construită desfășurată a obiectivului de investiție este de 1.314 m2, locuințele având un total de 1.108 m2, iar centrul de zi, 206 m2 . Termenul de realizare a proiectului tehnic este de trei luni, iar lucrările vor fi executate pe o perioadă de 18 luni.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Aproape 200 de copii la un puternic turneu de tenis de masă. Începe a VI-a ediție a Dumbrăvița Championships Trophy

Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…

4 minute ago

Circulație întreruptă pe E70 între Lugoj și Găvojdia din cauza unui accident cu autotrenuri

Joi, în jurul orei 10.30, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident rutier…

33 de minute ago

Cronica unui meci de fotbal care a ținut doar… 10 minute!

Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…

2 ore ago

Lucrările de la noul sens giratoriu de la Cărpiniș sunt pe final/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…

2 ore ago

Probleme descoperite la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei

Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…

3 ore ago

Fost lider al PNL Dumbrăviţa, plecat din partid pe motiv de PSD, a împrumutat cu un milion de lei… PSD-ul

Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…

3 ore ago