Primăria Timişoara

În control pe şantierele centrale ale oraşului, pe trotinetă/VIDEO

Primarul Timişoarei e şi serios şi trendy. El a plecat pe teren, pentru a verifica stadiul şantierelor de pe străzile centrale ale oraşului folosind nu Mercedesul de serviciu, ci… trotineta.

Conştient de deranjul masiv creat şoferilor prin închiderea circulaţiei de pe străzile centrale ale oraşului, primarul Nicolae Robu a plecat în inspecţie, pentru a vedea cum se lucrează. Dorinţa sa este să închidă aceste şantiere până luni, când are loc deschiderea noului an şcolar, pentru a se evita haosul general din trafic, cunoscută fiind aglomeraţia care se crează în prima zi de şcoală.
Edilul şef a ales pentru deplasare pe teren o metodă total inedită pentru astfel de acţiuni, una extrem de dragă lui, adică trotineta. Acest mijloc de transport are un loc special în strategia primarului de dezvoltare în forţă a transportului public timişorean.

„Facem tot ce ne stă în putință să finalizăm lucrările și să dăm drumul la circulație așa cum ne-am angajat, până la începerea școlii. Cum pentru sâmbătă și duminică avem anunțate ploi, ne-am văzut nevoiți să întrerupem complet, de ieri dimineață, circulația pe anumite străzi, ceea ce, evident, a creat dificultăți de mobilitate în oraș. Ne cerem scuze, încă o dată, dar fără deranj nu putem ajunge să avem un oraș mai modern, mai funcțional și mai frumos. Deranjul e acum pe cale de a deveni istorie, rămân pe termen lung, în continuare, beneficiile! Împreună, facem Timișoara mai tare ca oricând!”, încheie, plin de iniţiativă, Nicolae Robu postarea de pe „clasicul” Facebook.

În imaginile prezentate, primarul apare pe trotinetă, discutând cu directorul său, Culiţă Chiş. La un moment dat, Robu pleacă, iar Chiş se grăbeşte să-l ajungă din urmă, probabil pentru a-i prezenta stadiul şantierului.

Semafoare… degeaba

Deşi tot traficul spre şi dinspre Bastion a fost blocat pe bulevardul Michelangelo, nimeni nu s-a gândit că luminile de la semafor nu prea mai îşi au rostul. Din păcate, durata semaforizării sau utilizarea acesteia în acelaşi mod şi nu pe intermitent, blochează total traficul pe Pârvan. O reglare pentru aceste zile a semafoarelor ar fi fost excelentă, acum şoferii sunt obligaţi să stea la lumina roşie a semaforului, chiar dacă absolut niciun autoturism nu vine din cealaltă parte a intersecţiei, traficul fiind blocat de lucrări.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

După jumătate de an pe terenul unde s-a obținut cea mai clară victorie

Liga 2 de fotbal se reia după singura pauză internațională a primăverii, iar pentru echipa…

17 minute ago

Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”

Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției…

26 de minute ago

Lucrările de reabilitare a tronsonului de ale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total…

36 de minute ago

Investiții de sute de milioane de lei în rețelele electrice din zona de vest

Regiunea de vest a României a beneficiat de investiții de 286 de milioane de lei…

56 de minute ago

Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România

Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la…

O oră ago

Cinci victime în miez de noapte, într-un accident pe A1 lângă Seceani

Viteza dăunează grav traficului și sănătății. La data de 3 aprilie 2026, în jurul orei…

2 ore ago