HCM Politehnica reuseste doar un ega cu ultima clasata
Etapa a 5-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin trebuia să însemne în sfârșit prima victorie din campionat pentru „europeana” SCM Poli. Din păcate, trupa alb-violetă nu a învins nici măcar ultima clasată, singura echipă care nu cucerise niciun punct până acum. După un meci efectiv nebun, CSM Făgăraș și SCM Poli au terminat la egalitate, 28-28.
SCM Politehnica reuseste doar un ega cu ultima clasata
Prima repriză a fost o pledoarie pentru ofensivă, ambele echipe punând accent doar pe atac. Porțile nu au ajutat cele două echipe, Poli a fost mai activă, a condus aproape tot timpul și a intrat la vestiare cu 17-15. Partea a doua a fost ca un carusel, cu suișuri și coborâșuri. La un moment dat, gazdele s-au desprins neașteptat la 25-21. Violeții au avut puterea de a contraataca și au preluat conducerea, 28-26 când mai era un minut de joc. Incredibil, dar cumva Făgărașul a reușit să înscrie de două ori și să egaleze spre dezamăgirea violeților, chiar în ultima secundă, 28-28.
Un rezultat foarte dezamăgitor, la fel ca și evoluția timișorenilor în acest sezon, pe undeva de înțeles datorită problemelor financiare și salariilor neplătite de luni de zile.
Dragas cu 7 goluri, Marjanovici cu 6 și Sadoveac tot cu 6 au fost cei mai buni marcatori ai Politehnicii, care din octombrie va juca în preliminariile Cupei EHF.
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…
ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…