Invatamant

Noul an şcolar, inaugurat la Timişoara cu politicieni „la careu” şi promisiuni de dotări mai bune în următorii ani/FOTO

Timişoara şi străzile oraşului s-au animat brusc luni, 9 septembrie, odată cu deschiderea noului an şcolar. În Timiş, o sută de mii de copii iau loc în băncile claselor, unii în premieră, alţii revin pentru un nou an de studiu. Şi în acest an, Colegiul Naţional Bănăţean a fost în prim planul atenţiei la ceremonia de deschidere a anului şcolar.

Deschiderea noului an scolar, la Colegiul Banatean Timisoara

Colegiul Naţional Bănăţean a fost şi în acest an punct principal pentru politicenii vremurilor care şi-au propus să participe la deschiderea noului an şcolar. Ceremonia i-a adus „la careu”, atât pe primarul Nicolae Robu, dar şi pe Marilen Pirtea, deputat de Timiş, Adrian Pau, deputat, sau Titu Bojin, consilier judeţean, şeful ABA Timiş. Ei au luat parte la ceremonia de deschidere a cursurilor, în faţa copiilor şi părinţilor emoţionaţi.

Desigur, ca de fiecare dată, nu putea lipsi primarul Robu, el, probabil melancolic după vremurile în care conducea Universitatea Politehnica Timişoara, a vorbit despre plăcerea de a participa la deschiderea noului an universitar. Momentul nu putea fi ratat pentru a oferi celor prezenţi informaţii despre reuşitele administraţiei actuale şi despre proiectele viitoare:

„Vă dau o veste bună, în acest moment este în proiectare sala de sport (n.r. de la Colegiul Bănăţean). Din păcate, ne-a trebuit foarte mult până când am reușit să înlăturăm acea dărăpănătură (n.r. fosta grădiniţă). Noi vrem să facem, iar alții fac tot posibilul să ne împiedice. Nu reușesc niciodată, numai că ne întârzie, atâta tot. Dar noi trecem peste toate obstacolele. Ne bucurăm că tot ce este aici în jur este acum al nostru, al municipiului Timișoara. Primăria a cumpărat tot campusul și acum și posibilitatea să investim aici. Am început s-o facem”.

[ngg src=”galleries” ids=”4713″ display=”basic_thumbnail” thumbnail_crop=”0″] 

El a mai vorbit despre caracterul de elită al Colegiului gazdă, dar şi de alte căteva similare. „Sunt câteva școli în oraș care și-au dovedit capacitatea, s-au dovedit a fi școlile de elită ale orașului nostru, și noi ne mândrim cu ele, ne bucurăm că din ele ies copii foarte bine pregătiți. Evident, le și ajutăm mai mult decât pe cele care au rezultate mai slabe.”, a mai declarat Nicolae Robu.
O altă veste bună pentru cei de la Colegiul Bănăţean a venit de la directorul Sorin Ionescu, care a anunţat că liceul va beneficia de un nou laborator de robotică, realizat cu bani de la celebra Cursă a Răţuştelor, care a avut loc la Bega Bulevard, în weekend.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

7 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

9 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

10 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

10 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago