Alina Gorghiu
Senatorul de Timiş Alina Gorghiu este propunerea făcută de PNL pentru funcţia de preşedinte al Camerei Superioare, funcţie rămasă vacantă în urma demisiei lui Călin Popescu Tăriceanu. Foarte probabil, USR va susţine candidatul PNL.
Conducerea PNL decide la această oră susţinerea senatorului de Timiş Alina Gorghiu pentru poziţia de preşedinte al Senatului. Cea de-a doua funcţie în stat urmează să fie vacantată în urma demisiei lui Călin Popescu Tăriceanu. USR nu va avea propriul candidat, astfel că e forte probabil ca partidul condus de Dan Barna să o susţină pe Gorghiu. PNL urmează să negocieze pentru preşedinţia Senatului cu senatorii ALDE, dar şi cu cei trei reprezentanţi ai Pro România din Senat. În schimb, PSD nu şi-a anunţat candidatul la şefia Senatului, dar se vehiculaeză mai multe variante, printre care Ecaterina Andronescu, Robert Cazanciuc sau Şerban Nicolae. De altfel, PSD a oferit funcţia de preşedinte al Senatului unor senatori ALDE, cu condiţia ca aceştia să-l trădeze pe Tăriceanu, printre aceştia numărându-se Daniel Zamfir şi Teodor Meleşcanu. În acest moment, PSD a pierdut majoritatea în Senat, având 67 de aleşi, în condiţiile în care majoritatea este de 69.
Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…
În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…
Școala Gimnazială Șag beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…
“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…
SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…