Social

Vizitaţi celebrul parc Legoland Billund, cu un zbor direct de pe Aeroportul Internaţional Timişoara

Una dintre cele mai noi destinaţii disponibile de pe Aeroportul Internaţional Timişoara este Danemarca, prin aeroportul din Billund. Din această vară, din capitala Banatului se poate zbura spre patria celebrelor jucării LEGO, pin intermediul unei curse aeriene, iar aici veţi descoperi parcul tematic Legoland.

Billund, un oraş de numai 7000 de locuitori, a devenit cunoscut ca fiind casa celebrelor jucării realizate de LEGO. Aici se află sediul central al acesteia, dar şi o fabrică unde din 2005 se realizează 90 de procente din producţia companiei. Aeroportul Billund a fost deschis încă din 1964, oraşul fiind al doilea cel mai mare din Sudul Danemarcei. Cea mai importantă atracţie turistică a zonei este parcul tematic Legoland, deschis în apropierea localităţii daneze. Aici vă puteţi distra, dar şi înnopta, în cadrul unui hotel, a unui castel, a unui sat, desigur toate cu tema LEGO. Cursele de pe Aeroportul Internaţional Timişoara spre Billund sunt operate de Wizzair, fiind disponibile din această vară. Alături de această destinaţie, atunci au devenit accesibile alte trei destinaţii noi, Baden-Baden, Nurnberg, respectiv Doncaster. „Prin introducerea celor 4 noi destinații se mărește zona europeană accesibilă direct din Timișoara și în același timp Banatul, Timișul și Timișoara – viitoare Capitală Culturală a Europei – au șanse sporite de a fi vizitate de turiști europeni. Alocarea celei de-a treia aeronave la baza din Timișoara înseamnă o creștere economică regională, mai multe locuri de muncă în economia locală și regiunea Banat, dar și mai multe oportunități de călătorie accesibile spre și dinspre Timișoara. Colaborarea aeroportului Timișoara cu compania aeriană este una foarte bună, dovada excelentei colaborări în interesul clienților noștri, pasagerii, este creșterea numărului de zboruri și destinații planificată pentru 2019 și 2020.”, a declarat, la lansarea noilor curse, directorul aeroportului Timișoara, Daniel Idolu. Zborurile de la Timişoara la Billund au loc în fiecare zi de duminică şi de joi.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

5 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

8 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

10 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

13 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

13 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

14 ore ago