Sănătate

Aproape 300 de pacienți cu pneumonie, în doar o săptămână, în Timiș. Mii de copii și vârstnici vaccinați antigripal

Temperaturile scad, iar virozele apar din ce în ce mai des în rândul populației. Peste 2.000 de timișeni s-au prezentat la doctor cu infecții ale căilor respiratorii superioare (viroze).

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș a transmis că în săptămâna care a trecut, în cel mai vestic județ al țării au fost raportate 2.249 de viroze – săptămâna 21-27 octombrie. Dintre pacienții cu viroze din Timiș, 50 au trebuit internați în spital. Timișul nu a scăpat nici de cazurile de pneumonie. A „adunat” 298 de cazuri în aceeași săptămână, iar 48 de de pacienți au necesitat internarea în spital.

Oamenii au început să se vaccineze, mai ales cei care fac parte din grupele de risc și pentru care Ministerul Sănătății a trimis recent în Timiș peste 7.000 de doze de vaccin antigripal. Astfel, în săptămâna 21-27 octombrie au fost vaccinate antigripal 2.819 de persoane peste 65 de ani și copii (care fac parte din grupele de risc) din Timiș.

În Timiș nu a apărut niciun caz de gripă.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

7 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

8 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

11 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

12 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 ore ago