Primăria Timişoara

Cum se găseşte şef la SCM Timişoara. Robu vrea să o facă prin transfer, de la o asociație

După ce Radu Ţoancă a renunţat la postul de şef al clubului de sport al Primăriei Timişoara, instituţia doreşte numirea unui liberal pe post, în persoana lui Vasile Ruşeţ. Primarul Nicolae Robu confirmă aceasta, dar vorbeşte de … transfer la o asociaţie a acestuia pe postul respectiv.

Aflat în fruntea unei organizaţii cu mai mulţi membri, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara, Ruşet ar urma să ajungă la SCM prin ceea ce primarul numeşte „transfer”. Cum, nu am reuşit să înţelegem. Municipalitatea este membră în cadrul acelei organizaţii, dar nu îi aparţine, ceea ce face interesant modul prin care persoana respectivă se doreşte a fi adusă la conducerea clubului sportiv. Acum, Robu caută o modalitate ca această mişcare interesantă să poată deveni realitate.

„Am cerut ieri doamnei Rodica Aurelian, șefa Serviciului de Resurse Umane, să îmi pregătească o informare, să vedem dacă există temei legal în baza căreia se poate face o astfel de detașare. El lucrează într-o asociație mai specială, făcut cu un statut special. Trebuia să fie gata informarea, eu am cerut să mi-o dea ieri, este unul din lucrurile pe care vreau să le tranșez rapid. Dacă juridic o astfel de detașare este în regulă, atunci o să-i dau domnului Rușeț șansa să arate ce poate face din postura de director la Sport Club Municipal”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul spune că e nevoie la acel club de o persoană care să se ocupe de conducere. „Este nevoie de management acolo. Le-am dat bani destul de mulți, mai avem datorii, dar le-am explicat la întâlnirea de ieri că orașul are foarte multe priorități. Dacă nu se reușește atragerea de bani privați, eu nu văd o șansă de performanță pentru toate cele trei echipe”, a mai menţionat Nicolae Robu.

Cum a motivat instalarea lui Ruşeţ pe un astfel de post, edilul-șef a spus că „a interacționat mult cu mediul economic și asta îl recomandă. A condus un departament în cadrul Universității Politehnica din Timișoara, a organizat multe cursuri pentru diverse companii, are experiența relaționării și abilitățile necesare pentru această funcție. I-am spus să nu-și închipuie că l-am pus undeva unde stă o plăcintă impecabilă pe masă și el trebuie doar să o împartă”.

Rămâne de văzut cum se va putea face, legal, o asemenea mutare, iar dacă argumentele prezentate de primar îl vor recomanda pe Ruşeţ pentru postul respectiv

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

3 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

10 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

10 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

11 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

12 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

15 ore ago