Centrul Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile a mai raportat un caz de rujeolă în Timiș, după ce în săptămânile trecute au mai apărut și altele. Este adevărat, puține, dar sunt „prime apariții”, după luni bune în care rujeola nu a trecut „prin zonă”.
Trei copii cu rujeolă au fost internați, în ultimele săptămâni, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Din fericire, evoluția cazurilor a fost una bună.
Cazurile din această perioadă sunt spontane, sunt îmbolnăviri care apar, acum, pentru că nu toată lumea se vaccinează împotriva rujeolei.
În Timiș a fost epidemie de rujeolă, care a ținut până la finalul anului 2017. În toamna acelui an, cel mai vestic județ al țării ocupa primul loc în topul național al rujeolei, cu 1.228 de cazuri și cu nouă decese înregistrare din cauza acestei aboli și a altor afecțiuni.
Rujeola se manifestă cu febră, erupție generalizată, care apare inițial pe față, ochi roșii, nas înfundat, tuse.
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…
Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…