U Cluj - Saracens
Un meci de 2 “solist” s-a transformat într-un joc de coșmar pentru Timișoara Saracens. Gruparea bănățeană era favorită certă în partida contra Universității, dar a suferit probabil cea mai rușinoasă înfrângere din acest deceniu.
Cu ambiție, determinare și spirit de sacrificiu, dar în primul rând atitudine, adică fix calitățile care nu s-au regăsit în registrul Timișoarei astăzi, Universitatea Cluj a reușit o victorie de pus în ramă. Chiar dacă elevii lui Sosene Anesi au condus la pauză cu 12-6, finalul i-a găsit în genunchi. Și nu se poate pune problema de părăsit terenul cu capul sus, chiar dimpotrivă. Gruparea ardeleană, care a condus în debut cu 6-0 și s-a găsit depășită după 40 de minute, 6-12, a avut puterea să se adune și să întoarcă un meci în care era dată ca pierzătoare sigură.
Trei eseuri transformate și o lipsă crasă de atitudine a făcut ca meciul să se termine cu scorul de 27-19. Este cea mai importantă victorie a Clujului din ultimii ani și cea mai rușinoasă înfrângere pentru Timișoara Saracens din acest deceniu.
Timișoara Saracens: Samoa, Shennan, Maliepo, Popa, Simionescu, Vaosava, Rupanu, Taupaki, Căpățână (c), Halalilo, Popârlan, Mureșan, Tătăruș, Lazăr, Strătilă. Rezerve: Rădoi, Fonoifua, Aranda, Sabău, Morrison, Samkharadze, Jipa, Zaharia.
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…
Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…