Alegeri

Alegeri prezidențiale 2019. S-au deschis toate secțiile de votare din Timiș

A început și în țară votul pentru alegerile prezidențiale, după ce în străinătate alegătorii au ajuns încă de vineri în fața urnelor. În Timiș sunt 599 secții de vot, iar în Timișaora 207. Puteți vota până la ora 21, iar dacă această oră vă prinde la codă la una dintre secțiile de votare, atunci puteți vota până la ora 23.59.

în Timiș sunt așteptați la vot 624.774 alegători – numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente. Confom preprezentanților Biroului Electoral Județean (BEJ) Timiș, toate secțiile de votare din Timiș s-au deschis la ora 7 și deocamdată nu sunt semnalate probleme. În cel mai vestic județ al țării sunt 599 secții de votare.

Votul a început duminică, la ora 7.00, și se încheie la ora 21.00. Trebuie menționat faptul că alegătorii care la ora 21 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.

Puteți vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; titlul de călătorie; carnetul de serviciu militar. Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar şi titlul de călătorie pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români care votează în străinătate sau de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Puteți vota dacă aveți 18 ani împliniți până în ziua alegerilor, inclusiv. Dacă sunteți în orașul unde aveți domiciliul sau reşedinţa puteți vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde locuiți, iar în cazul în care sunteți în alt oraș decât cea de domiciliu, atunci puteți vota la orice secţie de votare din acea localitate.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Patru ani de război. Românii între acceptarea răului şi “înţelepciunea rusească”

În urmă cu exact patru ani, în zorii zilei de 24 februarie 2022, Rusia a…

10 minute ago

Săptămâna viitoare la Ghiroda demarează campania de primăvară de colectare a resturilor vegetale

Primăria Ghiroda anunţă că, în perioada 2 martie - 9 aprilie, se vor strânge materialele…

44 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

15 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

15 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

15 ore ago