viroze
Aproape 2.000 de viroze au fost semnalate în Timiș, într-o săptămână, conform Direcției de Sănătate Publică (DSP). Şi cazurile de pneumonii au crescu mult în această perioadă.
Conform DSP Timiș, în săptămâna 4 – 10 noiembrie au fost raportate un număr de: 1.940 infecții acute ale căilor respiratorii superioare – viroze – în cel mai vestic județ al țării. Cele 1.940 de cazuri au necesitat 75 de internări. În aceeași perioadă au fost raportate 257 pneumonii, care au necesitat 53 de internări. Nu au fost raportate cazuri de gripă.
„Raportările se încadrează în valorile așteptate pentru această perioadă și care sunt apropiate față de raportările săptămânii anterioare”, transmit cei de la DSP Timiș.
Din tranșele de vaccin gripal repartizate județului Timiș până la această dată au fost administrate un număr de 7.660, din care în săptămâna menționată mai sus 1.672 doze. Dozele au fost administrate personalului medico-sanitar cât și prin cabinetele medicilor de familie, persoanelor aparținând grupelor la risc.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…