Primăria Timişoara

Se scumpesc hârtiile pentru pasajul Solventul cu mai mult de o sută de mii de euro

Pe lista proiectelor propuse spre analiza şi votul consilierilor locali timişoreni la următoarea şedinţă de plen este şi unul referitori la „actualizarea Devizului general din cadrul Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţii ,,Pasaj Inferior Solventul”. Iar conform acestuia, suma ce va fi plătită de primărie pentru a face acest studiu şi a-l aduce „la zi”, urmează să fie mai mare cu peste o sută de mii de euro.

Viitorul pasaj Solventul costă deja mai mult, încă de a deveni proiect. Aceasta pentru că va avea loc o creştere a cheltuielilor pentru ca studiul de fezablitate realizat în 2013 de firma Pod Proiect, una extrem de prezentă la asemenea proiecte timişorene, să fie adus la zi.

„Scopul proiectului este de a îmbunătăți condițiile de circulație în municipiu prin amenajarea pasajului subteran, a străzilor, a trotuarelor, amenajare piste de biciclete și zone verzi, acolo unde situația din teren permite, rezultând o mai bună funcționalitate a zonelor. Municipiul Timișoara a recepționat Studiul de Fezabilitate pentru ,,Pasaj inferior Solventul”, realizat de S.C. POD PROIECT S.R.L. conform contractului de prestări servicii nr.08/22.01.2013. Prin HCL nr. 581/21.11.2013 a fost aprobat acest Studiu de Fezabilitate la o valoare de 124.276,165 mii lei (inclusiv TVA), respectiv 27.850,248 mii Euro. Având în vedere necesitatea realizării pasajului inferior propus și ţinând cont de modificările legislative survenite după elaborarea Studiului de Fezabilitate și de rata inflaţiei este necesară actualizarea Devizului general din cadrul documentației tehnico-economice faza SF. Datorită actualizării valoarea investiţiei, conform Devizului General este estimată la 132.231,344 mii lei (inclusiv TVA) respectiv 27.974,221 mii Euro”, se spune în proiectul de hotărâre.

Obiectivul de investiţie ,,Pasaj inferior Solventul”este amplasat în zona de nord a municipiului Timişoara, şi va asigura legătura între Calea Bogdăneştilor şi strada Gării, pe sub un pachet de 10 linii de cale ferată. Calea Bogdăneştilor, pe zona studiată, este o stradă de categoria a III a, alcătuită din două benzi de circulaţie, câte una pe sens având lăţimea totală de 6,00 m. Partea carosabilă este mărginită de zona verde cu lăţime variabilă de la 2,0 m la 15,0 m, urmate de un trotuar cu o lăţime de aproximativ 2,0 m. Spre deosebire de Calea Bogdăneştilor, str. Gării este o stradă de categoria a –II-a având 4 benzi de circulaţie, câte două pe sens, cu lăţimea totală de 12m.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

6 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago