Administratie

Veste bună pentru 200 de angajaţi ai Consiliului Judeţean: le cresc salariile

Salariile pentru aproximativ 200 de angajați din Consiliul Județean Timiș cresc cu 9 la sută. Banii în plus la retribuţiile lor vin în urma corelării cu creșterea salariului minim pe economie și cu nivelul inflației.

Consilierii județeni din Timiș au aprobat recent un proiect prin care cresc salariile angaților instituției cu 9 la sută.

„Proiectul se referă la salariile din consiliul județean, ale celor care sunt în domeniul administrației. Se aduc la nivelul inflației și se corelează cu creșterea salariului minim pe economie. Este o creștere de aproximativ nouă procente. La momentul în care a intrat în vigoare legea unică de salarizare, calculul a fost făcut în baza unor coeficienți. La momentul acesta, coeficienții au suportat modificări, în baza cărora am aprobat și creșterea salariilor. Este vorba de aproximativ 200 de oameni cărora le vor creștere salariile. Suma cu care vor crește cheltuielile de funcționare ale instituției noastre este nesemnificativă față de volumul de muncă pe care îl au angajații consiliului județean”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Dobra susţine că instituția pe care o conduce are bani și pentru cheltuielile de funcționare.

„Categoric avem bani pentru cheltuielile de funcționare, pentru că orice administrație locală serioasă, în momentul în care își construiește bugetul, e obligată să-și asigure funcționarea pe anul în curs. Asta presupune și cheltuielile de personal, și cheltuielile privind desfășurarea activității în orice unitate administrativ-teritorială”, a mai spus Dobra.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

6 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago