Administratie

Bani europeni pentru noua maternitate şi reabilitarea UPU de la Spitalul Judeţean

Zeci de milioane de lei, din fonduri europene, au fost atrase de Consiliul Judeţean Timiş în acest an, pentru domeniul sănătăţii. Principalele investiţii derulate cu fonduri nerambursabile sunt cele pentru noua maternitate din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara şi pentru renovarea şi transformarea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul aceluiaşi spital.

Peste 80 de milioane de euro au fost atraşi de CJ Timiş din fonduri europene în 2019, vizate fiind mai multe domenii, cel social, al infrastructurii rutiere, dar şi cel al sănătăţii.

„La nivelul Consiliului Județean Timiș prioritatea noastră a fost atragerea de fonduri europene. Am încercat dezvoltarea județului în diferite domenii, prin atragerea de fonduri europene. La acest moment, suntem cu contracte semnate în valoare de aproximativ 80 de milioane de euro, sunt 15 contracte semnate, iar unul este în curs de semnare. Avem câteva domenii prioritare la nivelul Consiliului Județean Timiș, iar unul dintre ele este cel al sănătății“, a declarat, joi, Călin Dobra, şeful CJ Timiş.

La acest capitol noua maternitate care se face lângă şi în cadrul Spitalului Judeţean Timişoara este cap de afiş la finanţări europene.

„Vorbim de un proiect în valoare de aproximativ 65 de milioane de lei. Am semnat contractul de finanțare, iar la momentul acesta a fost lansată licitația și este în analiză oferta depusă pentru proiectare plus execuție. Sper ca până la sfârșitul anului să avem un verdict în ceea ce privește analiza acestei oferte, ținând cont că este vorba de un singur ofertant, o asociere de firme”, spune Dobra.

De asemenea, reabilitarea şi transformarea UPU de la acelaşi spital este un proiect extrem de important.

„Cel de-al doilea proiect din domeniul sănătății pe fonduri europene semnat este cel privind modernizarea, dotarea cu echipamente a Unității de Primiri Urgențe, în valoare de șapte milioane de lei. Este în curs de elaborare proiectul tehnic și sper ca în primăvara anului viitor să demarăm licitația privind realizarea acestui proiect”, a mai declarat şeful CJT.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

O oră ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

4 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

4 ore ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

5 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

19 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

21 de ore ago