Sport

Ultimul bal din 2019! Duel violet sub panou

„Leii” din Banat au programat duminică, de la ora 17.00, (Digi Sport 2), la sala „Constantin Jude”, ultimul meci din 2019. Adversara echipei bănăţene este BCMU FC Argeş Piteşti, iar partida contează ca primă manşă din faza sferturilor de finală ale Cupei României.

“Este un joc la fel ca oricare altul de până acum. Un meci echilibrat, în care nu poate fi ştiută învingătoarea înaintea startului. Cele patru perechi din această fază a Cupei României sunt făcute în aşa fel încât toate meciurile să fie foarte echilibrate şi deschise oricărui rezultat. Noi în continuare trecem prin probleme, şi mă refer aici la absenţa lui Adam Mirkovic, un jucător important în economia jocului nostru, dar asta nu înseamnă că nu plecăm cu gândul de a practica un baschet cât se poate de bun şi de a obţine calificarea la turneul Final Four din această dublă manşă”, a declarat antrenorul Dragan Petricevic.

Returul cu formaţia argeşeană va avea loc în data de 8 ianuarie, la Piteşti (ora 17.00, Digi Sport). Învingătoarea din această dublă manşă se va califica la turneul Final Four al Cupei României.

Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în actuala stagiune baschetbalistică, de fiecare dată în Liga Naţională. Scorul general al confruntărilor directe dintre Baschet SCM Timişoara şi BCMU FC Argeş Piteşti este 1-1, fiecare formaţie impunându-se în deplasare.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

33 de minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

2 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

3 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago