2019 și pilda rabinului

Mulți se întreabă la început de an nou cât de bun a fost cel vechi, dar asta e mai greu să spui privind cu doar doi, patru, 16 sau 139 de ochi. Dacă ți-a născut soția un copil sănătos va fi să concluzionezi că 2019 a fost un an bun, memorabil. Dacă ești polițist și repauzezi la nici 50 de ani, cu o pensie mai mare ca leafa, atunci iarăși este un an bun. Pentru unii un an bun e și acela în care ai fost zece zile la plajă la Hurghada și ai ajuns teafăr acasă. Sau dacă ți-ai luat o mașină mai de soi, dar clar nu aici am vrut să ajung. Fericirea și satisfacția sunt relative. Un rabin ar spune că fericirea e să-ți dorești ce ai deja. Nicolae Robu s-ar bucura din orice, dar dacă ești Liviu Dragnea și ai ieșit ca un prost din politică și viața publică nu mai poți spune același lucru, că anul 2019 a fost unul nemaipomenit de bun.

Lucruri bune anul are. Firește, pe locul întâi este arestarea dictatorului, dar nu atât din bucuria aia crudă de a-ți vedea dușmanul la greu, ci pentru semnalul dat în sistem. Locul întâi bis, cu aceeași putere simbolică precum încarcerarea dictatorului, a fost rezultatul alegerilor de la europarlamentare. Cele două momente petrecute în luna mai a anului trecut au pus categoric frână campaniei PSD de demontare a luptei anticorupție și nu numai. Nu, campania asta nocivă nu s-a oprit de tot, cu frâna de mână trasă și lăsată în istorie cu mențiunea ”Așa nu!”. Nu, cozile de topor mai există, iar nostalgiile după o perioadă cu favoruri maxime și putere nemăsurată în vârful lor de pix va fi întotdeauna mare cât România nu avansează cu o reformă constituțională ireversibilă.

Toamna lui 2019 a adus în dezbaterea publică următoarea dilemă: a fi sau a nu fi la guvernare în calitate de salvatori ai situației. Liberalii, useriștii și pemepiștii au fost puși în situația de a guverna, pe fondul unei scurte degringolade la PSD. Se punea întrebarea dacă nu cumva PSD ispitește opoziția să facă aceeași greșeală din 2015, când a permis reîncărcarea partidului lui Dragnea până la 45%. Pe de altă parte, exista temerea că un PSD aflat în continuare la putere ar putea încuraja sistemul să reia lupta cu justiția. Mai erau de numit procurorii în majoritatea funcțiilor de conducere, acolo unde erau puși interimari cam roșii, și nu era totuna că propunerile vin de la Predoiu sau de la Dana Gârbovan, de exemplu. Acestea sunt câștigurile venirii la guvernare a partidelor normale la cap, dar plata se va face în alegerile parlamentare de anul acesta, iar sondajele par să arate deja acest lucru.

Dar România nu stătea numai în Justiție, deși mulți nu conștientizează cât contează acest domeniu în echilibrul societății. Despre economie se zice că e la pământ după cheltuielile masive făcute de PSD. Începe să se simtă, iar măsurile nepopulare le iau ceilalți veniți ca pompierii într-o situație de urgență. Parte din Ordonanța 114 este demontată, Dezastrul confiscării banilor pentru investiții de la companiile de stat trebuia evitat pe termen mediu și lung, limitarea cheltuielilor salariale și cu pensiile speciale, la fel, dar acest gen de măsuri numai partea de populație mai rațională îl trece la capitolul „lucruri bune”. Alții văd asta ca un lucru rău și discuția poate continua la nesfârșit.

Numai că, vedeți dumneavoastră, stimați cititori și cititoare, anul 2019 a adus niște lucruri bune, dar România per ansamblu e în prăpastie din multe puncte de vedere. E bun sau e rău? E bun, că puteau fi mult mai răi anii ce vin ca urmare a guvernării de până acum. E rău, dacă judeci ce trebuie făcut într-o ecuație manipulativă a spiralei austerității clamate de PSD, cu bătaie evident electorală. Dacă vreți, e ca evreul sfătuit de rabin să-și bage animalele în casă, pentru ca mai apoi să se bucure când le scoate. Așa și noi cu băgatul PSD în guvern în 2016. Cât de prost ar fi acest 2019 tocmai încheiat, ar trebui să vedem partea plină, tot mai goală, a paharului.