Administratie

Cum “reduce” Guvernul Orban funcţiile din administraţie: Timişul va avea doi subprefecţi în loc de unul – Mircea Băcală și enigmatica Elena Popa

Timișul are de acum înainte doi subprefecți, deși până în prezent prefectura funcționa doar cu unul. Guvernul condus de Ludovic Orban a numit în această seară doi subprefecţi de Timiş. Este vorba de fostul prefect Mircea Băcală şi necunoscuta Elena Popa.

Cu toate că Guvernul Orban a promis că va reduce mult din funcţiile din administraţie, se pare că face cu totul altfel. Astfel, la Timiş în loc de un subprefect cum era înainte, guvernul a decis să numească doi. Este vorba de Mircea Băcală, aşa cum deBanat a şi anticipat de altfel, respectiv Elena Popa. Dacă Băcală este un nume cunoscut în administraţia locală, fiind prefect de două ori în trecut (între 9 martie 2009 – 11 mai 2012 și 18 decembrie 2015 – 2017), despre Elena Popa nu se ştie absolut nimic. Am încercat să aflăm relaţii despre Popa, atât de la prefectul Liliana Oneţ, cât şi de la mai mulţi lideri PNL, dar nimeni nu ştia nimic despre cine este şi cu ce se ocupă.

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

2 ore ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

2 ore ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

2 ore ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

16 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

17 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

18 ore ago