Politica

Primarii “rebeli” din PNL Timiş nu-i cer demisia lui Nicolae Robu, dar aşteaptă o decizie de la acesta

Aşa-zişii primari rebeli nu profită de situaţia ingrată în care se află preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie. Ei anunţă că nu-i cer demisia lui Robu din funcţie, dar consideră că acesta trebuie să ia o decizie privind situaţia în care se află.

La finalul săptămânii trecute, preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, le-a trimis o scrisoare primarilor liberali din judeţ, prin care dă unele explicaţii referitoare la situaţia în care se află. Respectiv, aceea de trimis în judecată de DNA pentru vânzarea ilegală a două imobile din patrimonial primăriei. Dincolo de teoria conspiraţiei expusă în scrisoare, potrivit căreia ar exista un fel de ocultă care l-ar vrea îndepărtat din scaunul de primar, deşi este mega-cinstit, Robu a vorbit şi despre viitor.

„Nu știu ce va face PNL (…) Dar dacă PNL va decide că nu pot candida în numele PNL, eu voi părăsi partidul, cu mare durere în suflet – dar dragoste cu de-a silă nu se poate, după cum bine se știe –  și voi candida independent și asta indiferent pe cine va desemna PNL candidat sau PNL+USR+PLUS, cum se vorbește. Și vom vedea ce-o ieși!”, a scris Robu.

De menţionat că, potrivit criteriilor de integritate ale PNL, Robu n-ar mai avea voie să candideze pe lista partidului, după ce a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

Aşa cum se ştie, în PNL Timiş există peste 20 de primari, care fac opoziţie la Robu. Prin vocea lui Alin Nica, primarul comunei Dudeştii Noi, aceştia arată că soluţia ieşirii din această situaţie se află chiar în mâinile lui Robu.

“Noi nu-i cerem demisia. Eu chiar sunt convins că e nevinovat. Sunt convins că n-are nimic de-a face cu vânzarea celor două imobile, cel mai probabil a semnat ca primarul, cum se spune. Pe de altă parte, cred că dl. Robu trebuie să ia singur o decizie în situaţai dată. Cât ar fi de nevinovat, cred că aduce un mare prejudiciu de imagine partidului în acest caz”, a declarat Nica pentru deBanat.

În cazul în care Nicolae Robu nu va lua o decizie, ar trebui să se pronunţe conducerea centrală a partidului vizavi de această situaţie, a mai spus el. „Trebuie să se stabilească la nivel central dacă acele criterii de integritate rămân valabile sau renunţăm la ele. Şi, cu această ocazie, şi la principii”, a mai spus Nica.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Deplasare grea, dar nu imposibilă la București

Handbaliștii alb-violeți joacă al treilea meci în opt zile. SCM Politehnica Timișoara evoluează pe terenul…

7 minute ago

Weekend cu temperaturi peste medie. Sâmbătă ajungem la 17 grade, iar duminică în Banat vor veni ploi

Din nou un weekend „accesibil” din punct de vedere meteorologic în toată țara. În Banat,…

O oră ago

Oraşul Sânnicolau Mare a atras aproape trei milioane de lei de la Administrația Fondului pentru Mediu pentru modernizarea sistemului de iluminat public

Oraşului Sânnicolau Mare îi vor reveni aproape 3 miliaone de lei de la Administrația Fondului…

O oră ago

„Schimbarea nu se produce peste noapte, dar se construiește prin viziune, curaj și coerență” – Adrian Bădescu, după o conferință foarte importantă pe teme medicale

Conferința dedicată reformei sistemului de sănătate și impactului inteligenței artificiale (IA), organizată la Timișoara de…

2 ore ago

Începând de luni, 16 februrie, apar unele modificări în rețeaua de transport public

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 16 februarie, intervin…

3 ore ago

Trei străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie iluminate modern. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor

La Moşniţa Nouă a fost emis ordinul de începere a lucrărilor și predat amplasamentul pentrtu…

3 ore ago